Avia Invest, compania care administrează Aeroportul Internaţional Chişinău, informează că, în prezent, au loc lucrările de extindere şi reconstrucţie a terminalului aeriportului. Totodată, urmează să fie schimbat întregul design interior al aerogarii şi reamenajate toate spaţiile, în conformitate cu cele mai moderne cerinţe pentru funcţionalitatea aeroportului într-un mod cât mai eficient şi confortul pasagerilor. Compania a difuzat astăzi imagini video în care este prezentat noul concept al aeroportului.
Lărgirea şi reconstrucţia terminalului vor permite aeroportului să-şi mărească aproape de două ori capacitatea de deservire, până la 750 pasageri/oră şi să le asigure pasagerilor comoditatea maximă.
Totodată, va fi mărit numărul ghişeelor de înregistrare a pasagerilor de la 12 până la 18. Va fi dublat şi numărul ghişeelor de trecere a controlului de paşapoarte la plecare şi sosire, iar la cele 2 benzi rulante pentru bagaj se va mai adăuga încă una.
Pentru realizarea lucrărilor de extindere şi reconstrucţie a terminalului au fost alese 2 companii autohtone - proiectant "Urbanproiect" şi compania de construcţii "Exfactor Grup". Aceleaşi companii au realizat şi proiectul parcării noi, multietajate din faţa aerogării.
Construcția parcării multietajată face parte din proiectul investițional al SRL „Avia Invest”, companie care a luat în concesiune, acum doi ani, Aeroportul Internațional Chișinău pentru o perioadă de 49 de ani.
Volumul investițiilor întreprinderii concesionale urmează să fie de cel puțin 240 milioane euro. Omul de afaceri Ilan Shor a fost desemnat președintele Consiliului de Administrație al Avia Invest.
Vezi și aceste știri

Igor Grosu, nemulțumit de modul în care ONU gestionează ajutoarele destinate refugiaților ucraineni din R. Moldova

Experții americani explică de ce Rusia a fost de acord să evacueze militarii ucraineni din Mariupol
