Eforturile de evacuare a cetățenilor moldoveni din Afganistan continuă, anunță Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Cetățenii care se aflau la Kabul, fiind contractați de ONU, ar urma să fie aduși acasă cu aeronava militară de transport a Forțelor Aeriene Române. Deocamdată, nu se cunoaște exact când se va întâmpla acest lucru.
Responsabilii din cadrul MAEIE declară că sunt în contact permanent cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe al României pentru coordonarea acțiunilor ce se impun.
„Din cauza condițiilor de securitate deosebit de dificile și periculoase din Kabul, accesul cetățenilor spre aeroport nu a putut fi realizat până la acest moment. Partea română a informat că aeronava Forțelor Aeriene Române va staționa în perioada următoare la Islamabad, Pakistan, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea cetățenilor, inclusiv a celor din Republica Moldova, atunci când tranzitul spre aeroport va fi posibil”, a menționat ministerul de Externe.
Totodată, potrivit MAEIE, cetățenii moldoveni s-ar afla într-o locație sigură.
Amintim că în Afganistan se află o aeronavă care are în componența echipajului său și șase cetățeni moldoveni.
În dimineața zilei de 15 august, forțele talibane au preluat controlul asupra capitalei afgane Kabul, anterior fiind singurul oraș mare controlat de guvernul afgan. Peste 60 de țări desfășoară operațiuni de repatriere și evacuare a propriilor cetățeni, personalului diplomatic dar și a cetățenilor afgani care au colaborat anterior cu forțele NATO sau cele ale SUA.
Vezi și aceste știri

28 de consumatori din Chișinău au rămas fără gaze naturale din cauza datoriilor. Luni, lucrările vor continua la alte 40 de adrese

Egipt: O biserică din Cairo a luat fot chiar în timpul slujbei.41 de persoane au decedat
