Putin despre criza din Afganistan: „Propriile valori nu trebuie impuse altor țări”

Putin despre criza din Afganistan: „Propriile valori nu trebuie impuse altor țări”

Președintele rus, Vladimir Putin a declarat vineri că lecția crizei din Afganistan este că „propriile valori nu trebuie impuse altor țări”. Acesta s-a referit la eforturile Occidentului de a construi un regim democratic în această țară. Declarațiile au fost făcute în cadrul întâlnirii liderului rus cu cancelarul german, Angela Merkel, scrie Agerpres.

Liderul de la Kremlin a făcut aceste remarci - prima sa declaraţie pe acest subiect după victoria fulgerătoare a talibanilor în Afganistan - în declaraţii date presei după întâlnirea avută la Moscova cu cancelarul german Angela Merkel.

„Trebuie să înceteze (...) această voinţă de a construi în alte ţări democraţia după modele străine, fără a ţine cont de particularităţile istorice, naţionale sau religioase, ignorând complet tradiţiile conform cărora trăiesc alte popoare”, a indicat Putin.

„Cred că aceasta este lecţia Afganistanului”, a punctat el, calificând drept „iresponsabilă” politica occidentală prin care s-a încercat „impunerea unor valori străine” afganilor.

Preşedintele rus şi-a exprimat speranţa că talibanii îşi vor respecta promisiunea de a restabili ordinea în Afganistan, şi a subliniat că este important să nu li se permită teroriştilor să pătrundă în ţările vecine, inclusiv celor care pretind că sunt refugiaţi.

„Trebuie să facem totul să ne unim eforturile pentru a susţine poporul afgan, pentru a normaliza situaţia în această ţară şi a stabili relaţii de bună vecinătate”, a mai spus preşedintele rus.

La rândul ei, Angela Merkel a declarat la conferinţa de presă comună cu Putin că „acum trebuie dialogat cu talibanii (...) şi să încercăm să-i salvăm pe aceia ale căror vieţi sunt ameninţate să părăsească ţara”.

În acest timp, ambasadorul rus în Afganistan, Dmitri Jirnov, a lăudat modul în care s-au comportat talibanii în cele câteva zile scurse de când au preluat controlul asupra Afganistanului, în opinia sa neexistând în prezent vreo alternativă în faţa acestei mişcări islamiste şi orice încercare de rezistenţă împotriva ei este zadarnică şi sortită eşecului.

În această declaraţie, acordată agenţiei Reuters, diplomatul rus a apreciat că situaţia de securitate din capitala afgană este acum mult mai bună faţă de cum era înainte ca talibanii să preia controlului asupra Kabulului, el exprimându-se în termeni optimişti cu privire la evoluţiile viitoare.

„Atmosfera în Kabul poate fi descrisă drept una de speranţă precaută”, spune ambasadorul prezent în capitala afgană. „A fost un regim rău care a dispărut şi oamenii sunt încrezători. Dar mai este un test pe care talibanii trebuie să-l treacă. După ce restabilesc ordinea, ei trebuie să înceapă să îmbunătăţească situaţia socio-economică”, atenţionează ambasadorul rus.

Remarcile sale contrastează cu cele ale unor politicieni occidentali şi activişti, îngrijoraţi mai ales în privinţa drepturilor femeilor şi sceptici că talibanii vor fi acum altfel faţă de cum au fost înaintea înlăturării lor de la putere în 2001. Pe de altă parte, declaraţiile ambasadorului rus ilustrează eforturile Moscovei de a aprofunda legăturile deja stabilite cu talibanii.

Atmosfera la Kabul era vineri în general calmă, dar continuă haosul de la aeroport, de unde mii de afgani încearcă să părăsească ţara cucerită de talibani într-o ofensivă-fulger după retragerea trupelor americane. Talibanii s-au confruntat deja cu manifestaţii în capitală şi în alte oraşe, iar fiul lui Ahmad Shah Massoud, unul dintre liderii rezistenţei anti-sovietice din anii '80, a promis că va începe din fieful său din valea Panshir o rezistenţă armată împotriva talibanilor.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale

Advertoriale
Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Silvia Feraru: Cum e să fii mediator comunitar și cu ce prejudecăți se ciocnesc romii?

Silvia Feraru: Cum e să fii mediator comunitar și cu ce prejudecăți se ciocnesc romii?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Primarul din Nikolaev îi îndeamnă pe toți locuitorii care vor să rămână în viață să părăsească orașul
  • 2
    Medvedev, critici dure și amenințări pentru R. Moldova după obținerea statutului de țară candidat. Ucraina anunță că sprijină Chișinăul
  • 3
    Transnistria, lipsită de dreptul de a mai găzdui meciurile de fotbal din cupele europene, a anunțat UEFA
  • 4
    Premierul britanic Boris Johnson se teme că Ucraina va fi obligată să încheie un acord de pace „rău” cu Rusia
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.