
Reacția ministrului justiției la decizia CSJ de admitere a cererii de strămutare a dosarului Șor la Curtea de Apel Chișinău
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco a venit cu o reacție după ce magistrații Curții Supreme de Justiție au decis să admită cererea avocaților lui Șor de a strămuta dosarul de la Curtea de Apel Cahul la Curtea de Apel Chișinău. Acesta speră că la Curtea de Apel Chișinău „bătaia de joc de justiție care s-a produs la Cahul să nu se repete”.
・
„Este bine că dezmățul de la Curtea de Apel Cahul în cazul dosarului Șor a luat sfârșit. Or, acolo sunt peste 3 ani de tergiversări inadmisibile și peste 60 de amânări, iar examinarea în fond practic nici nu a început. Pe de altă parte, decizia Curții Supreme de Justiție la fel ridică foarte multe semne de întrebare”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.
Acesta mai susține că această decizie nu face decât să scadă încrederea societății în sistemul de justiție.
„Pe fonul neîncrederii în actul justiției și corupției sistemice, curățarea sistemului judiciar de către guvernarea care are un mandat puternic de la cetățeni este unica soluție. Pentru că este cerința cetățenilor să se facă dreptate și noi ne vom ține de ea. Și nimeni nu ne va sta în cale!”, a mai declarat Litvinenco.
Amintim că vineri, 20 august, magistrații Curții Supreme de Justiție au decis să admită cererea avocaților lui Ilan Șor privind strămutarea dosarului acestuia de la Curtea de Apel Cahul la Curtea de Apel Chișinău. Cu o reacție la această decizie a venit și Procuratura Generală care a declarat că o „dezaprobă” întrucât procurorii considerau că cererea urma să fie respinsă „pe motive de repetitivitate”.