Riscă până la 6 ani de închisoare pentru că ar fi luat 700 de euro mită

Riscă până la 6 ani de închisoare pentru că ar fi luat 700 de euro mită


Doi bărbați și o femeie sunt documentați de ofițerii Direcţiei generale teritoriale "Nord" a Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție pentru că ar fi “ajutat” o persoană să obțină un permis de conducere de categoria B, informează serviciul de presă al CNA.

Cei trei ar fi susținut că au influență asupra angajaților Secției de înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto din orașul Edineț și ar putea “aranja” susținerea cu succes a probei practice “traseu”, fapt pentru care ar fi pretins și primit 700 de euro mită.

Cazul a fost denunțat la CNA, iar urmare a măsurilor speciale de investigație întreprinse, banii extorcați au fost transmiși sub controlul ofițerilor anticorupție.

Acum, bănuiții sunt cercetați în stare de libertate, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă o pedeapsă de până la 6 ani de inchisoare sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către oficiul Nord al Procuraturii Anticorupţie.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Poligrafe noi pentru CNA. Două aparate de ultimă generație au fost donate de către Ambasada SUA

Poligrafe noi pentru CNA. Două aparate de ultimă generație au fost donate de către Ambasada SUA

Activitatea PG și CNA, notată negativ. Parlamentul cere identificarea unui instrument eficient de recuperare a banilor

Activitatea PG și CNA, notată negativ. Parlamentul cere identificarea unui instrument eficient de recuperare a banilor

Șeful de la CNA va fi ales de Legislativ și nu prin concurs, așa cum era până acum. Votul din Parlament

Șeful de la CNA va fi ales de Legislativ și nu prin concurs, așa cum era până acum. Votul din Parlament

Advertoriale
Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

PayPal Business – în premieră în Republica Moldova, doar la Victoriabank

PayPal Business – în premieră în Republica Moldova, doar la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Un nou post de televiziune va apărea pe piața mediatică din Republica Moldova
  • 2
    Italia: Certificatul verde devine obligatoriu pentru toți angajații. Cei care nu îl au vor pierde bani din salariu
  • 3
    Conducere nouă la punctul de frontieră Leușeni: Radu Zănoagă - șef, Natalia Donțova - șefă adjunctă
  • 4
    Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.