În perioada 27-29 august, la Muzeul Țăranului Român din București, vor fi organizate Zilele Filmului din Republica Moldova. Evenimentul marchează împlinirea a 30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova şi tot atâția ani de relaţii diplomatice dintre cele două state, România fiind primul stat din lume care, în anul 1991, a recunoscut independența Republicii Moldova.
Zilele Filmului din Republica Moldova prezintă cinefililor filme moldovenești realizate în ultimele două decenii. O parte dintre aceste filme nu au mai fost proiectate în cinematografele din România.
Sâmbătă, 28 august, de la ora 15:00, profesioniştii români din cinematografie sunt invitaţi, alături de cineaştii moldoveni, la o întâlnire de industrie care are ca scop identificarea unor colaborări între România şi Republica Moldova.
Cu această ocazie, la proiecţii vor fi prezenţi, pentru discuţii cu publicul: Maxim Chisnicean (regizor „Memoria”), Pavel Brăila (regizor „Shoes for Europe”), Oleg Condrea (artist de decupaj și animator de personaje a filmului „Of”, regizat de Vlad Bogarin), Mihail Rezuneț (regizor „Mamu”), Ronin Terente (actorul principal, compozitorul și co-scenaristul „Today artist, tonight taxist”, regizat de Dumitru Grosei), Lev Voloșin (echipa de producție filmele „Aripi” și seria „Dji. Death”, regizor Dmitri Voloşin), Valeriu Andriuță (regizor filme: „Eu sunt Dorin”, „Salix Caprea”, „Chers Amis”), Igor Cobileanski (regizor film „Colecția de arome”), Ana-Felicia Scutelnicu (regizor film „Anișoara”) şi Valentina Iusuphodjaev (Directorul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova).
Iată lista filmelor care vor fi proiectate în cadrul evenimentului:
Vineri, 27 august
18:00 – Anișoara, regie: Ana-Felicia Scutelnicu
20:45 Pași pe graniță , Regie: Alecu Deliu
Sâmbătă, 28 august
17:30 Godea, Olegovici! Regie: Eugeniu Popovici
20:00 Așteptați răspunsul operatorului / Please hold the line, Regie: Pavel Cuzuioc
Duminică, 29 august
Bloc I – 15:00 (program trei filme în regia lui Valeriu Andriuță): Eu sunt Dorin; Salix Caprea; Chers Amis.
Bloc II -17:30: Of, Regie: Vlad Bolgarin; Aripi, Regie: Dmitri Voloșin; Seria Dj. Death, Regie: Dmitri Voloșin; Colecția de arome, Regie: Igor Cobileanski; Mamu, Regie: Mihail Rezuneț; Today artist, tonight taxist, Regie: Dumitru Grosei; Shoes for Europe, Regie: Pavel Brăilă.
20:45 – Memoria, Regie: Maxim Chisnicean
Evenimentul este organizat la inițiativa Ambasadei Republicii Moldova în România, în parteneriat cu CNC MOLDOVA, Muzeul Naţional al Țăranului Român (MNȚR), Institutul Cultural Român, Asociația Industriilor Creative din Moldova (COR), Clubul Ţăranului – La Mama.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
