Aproape 1.000 de persoane s-au vaccinat în trei zile ale Maratonului ,,Hai la școală în siguranță”, iar la distanță de o săptămână până la începutul anului școlar municipalitatea numără 75% din cadrele didactice din capitală ca fiind vaccinate.
„În pofida circumstanțelor nefavorabile privind situaţia epidemiologică prin COVID-19, ne dorim să începem anul de studii cu prezenţa fizică în instituţiile de învăţământ”, scrie pe pagina sa de Facebook, primarul capitalei Ion Ceban.
Astfel, la 23 august se planifică convocarea ședinței Comisiei extraordinare de sănătate publică a municipiului Chișinpu, unde vor fi luate decizii privind modul în care va începe noul an școlar.
„Este foarte important ca astăzi copiii să dispună de condiții de educație, după o perioadă lungă de absență. Iată de ce, în acest moment, pe restul evenimentelor organizate de Primărie se va pune mai puțin accent”, adaugă primarul.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital
