În cadrul evenimentului a fost dat start lucrărilor de construcție care vor transforma Palanca într-un punct de trecere modern, cu infrastructura total renovată și condiții care corespund standardelor europene. Potrivit Serviciului Vamal, proiectul nu se limitează doar la construcție, dar prevede și implementarea celor mai performante mecanisme de cooperare transfrontalieră printre care - control comun. Controlul comun este deja funcțional în alte patru puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Controlul comun, care se preconizează a fi aplicat la punctul de trecere a frontierei Palanca, în esența înseamnă controlul de frontieră mai rapid și mai eficient. Mijloace de transport se vor opri doar o dată, conform principiului de singură oprire. În discursul său, directorul general al Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, a remarcat că instituția este pe deplin angajat în implementarea cu succes a acestui Proiect, care nu se limitează doar la construcție, dar prevede și implementarea celor mai performante mecanisme legate de perfecționarea controlului comun și punerea în aplicare a celor mai avansate practici avînd la bază experiența și suportul experților din UE.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.