
MAEIE: Toți moldovenii care au cerut evacuare sunt în afara Afganistanului
În prezent, toți cei șase cetățeni ai Republicii Moldova care au solicitat sprijin pentru evacuare se află în siguranță în afara Afganistanului. Informația este confirmată de Ministerul Afacerilor Externe la 23 august.
・
Sprijiniți de partenerii străini, moldovenii au reușit să ajungă la aeroportul internațional Kabul, au verificat aparatul de zbor, care aparține unei companii din Republica Moldova, contractată de un program ONU, și după soluționarea formalităților au decolat spre capitala Pakistanului.
MAEIE susține că cetățenii care au părăsit luni teritoriul afgan erau ultimii care își exprimase dorința de a fi evacuați. Totodată, ministerul va monitoriza în continuare evoluția situației din Afganistan.
Partea moldovenească mulțumește partenerilor din regiune care au contribuit la asigurarea unui coridor sigur pentru cetățenii moldoveni, precum și responsabililor de la Autoritatea Aeronautică Civilă și Serviciul de Informații și Securitate, care au depus eforturi instituționale concertate pentru evacuarea în siguranță a cetățenilor Republicii Moldova din Afganistan.