Începând cu luna septembrie a acestui an, votul electronic va fi implementat în Parlament după mai mulți ani de tergiversări. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu care a declarat că sistemul este deja funcțional.
„Din septembrie vom avea vot electronic, e foarte simplu. Au fost propuneri să îl începem din sesiunea extraordinară, dar am zis că gradul de inițiere al deputaților e diferit. O să fie o instrucțiune, un demo care va fi elaborat, difuzat la toată lumea. E foarte simplu, trei mișcări, adică două până la urmă, ai introdus cartela, ai activat sistemul și ai votat pentru sau împotrivă. Pe ecranele cele două mari care sunt în dreapta, stânga mea apare nu doar câți au votat pentru, împotrivă și nu au votat deloc, apare și numele deputatului care și cum a votat și noi având această informație o vom anexa la dosarul proiectului de lege”, a declarat Igor Grosu în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.
Sesiunea ordinară a Parlamentului ar putea începe pe 9 septembrie, a mai declarat șeful Legislativului.
Costul total al sistemului e-Parlament este de aproximativ 400 de mii de dolari. Acest sistem a fost implementat pentru prima dată în anul 2014, după care din cauza unor defecțiuni tehnice a fost suspendat pentru remedierea erorilor, fiind anunțate numeroase termene care au fost depășite de fiecare dată. La începutul anului 2020, Parlamentul a organizat o licitație în urma căreia a achiziționat tablete pentru cei 101 deputați, pentru care a plătit 2.249.625 lei, în vederea implementării sistemelor e-Parlament și e-Vot.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
