Proiectul de lege privind piața petrolieră a fost aprobat în lectură finală la ședința extraordinară a Parlamentului din 24 august cu votul majorității deputați. Astfel, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va stabili în fiecare zi prețurile plafon și marjele comerciale la produsele standard de primă necesitate și anume, benzină 95 și motorină standard.
Odată ce legea intră în vigoare Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va stabili prețurile doar pentru motorină și benzina de tip 95, iar tarifele vor fi publice zilnic pe site.
Respectiv, instituția va plafona doar produsele petroliere de primă necesitate, adică cele standard, iar tarifele pentru produsele premium vor fi calculate ca și până acum, fără plafonare, pentru că acestea din urmă oferă venituri adiționale stațiilor, se arată în motivația documentului.
Pe lângă asta, proiectul relaxează condițiile de obținere a licenței, astfel încât capacitatea de stocare și cerințele minime de capital propriu să fie micșorată și respectiv, eliminată.
Vezi și aceste știri

O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina

SUA oferă Ucrainei mai multă muniție pentru sistemul HIMARS în cadrul unui nou pachet de ajutor în valoare de 820 de milioane de dolari

Un tânăr a decedat în urma unei explozii produse într-un apartament din sectorul Botanica
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
