Potrivit Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova (FSEȘ), mai multe acte internaționale și naționale ar include prevederea expresă potrivit căreia „măsurile privind securitatea, igiena și sănătatea în muncă nu vor comporta, în nici o situație, obligații financiare din partea lucrătorilor”.
Astfel, biroul executiv al FSEȘ se declară împotriva acțiunilor „care tind să diminueze drepturile și garanțiile legale ale salariaților” și solicită CNESP să-și revizuiască hotărârea contestată „pentru a nu pune în pericol buna desfășurare a procesului educațional, începând cu 1 septembrie 2021”.
Amintim că pe data de 23 august, CNESP a emis o decizie prin care profesorii nevaccinați vor fi obligați să prezinte câte un test negativ la COVID-19 la fiecare două săptămâni, ca urmare a creșterii ratei contagiozității și fatalității provocate de COVID-19. În reacția inițială, sindicatele din domeniul educației și științei au declarat că prevederea respectivă este un abuz din moment ce toți pedagogii achit lunar asigurarea medicală, fapt ce ar trebui să le permită să beneficieze gratuit de testarea la COVID-19.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.