
236 de milioane de dolari, aprobate de FMI pentru R. Moldova
Aproximativ 236 de milioane de dolari, aprobate de Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru R. Moldova au devenit disponibile autorităților moldovene, săptămâna aceasta. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare de președinta Maia Sandu, după convorbirile pe care le-a avut cu noul reprezentant permanent al FMI la Chișinău, Rodgers Chawani.
・
”Este vorba de un instrument global de susținere a guvernelor în combaterea efectelor pandemice și de recuperare economică ulterioară”, a precizat Maia Sandu.
Președinta a mai precizat, de asemenea, că a discutat cu noul reprezentant permanent al FMI la Chișinău despre prioritățile țării pe termen mediu și necesitățile de finanțare externă pentru asigurarea stabilității macroeconomice și susținerea dezvoltării economice.
”Am vorbit despre un nou program al FMI pentru Republica Moldova, care ar putea fi definitivat în toamnă, echipa de experți a FMI fiind așteptată la Chișinău la sfârșit de septembrie. Am convenit că programul trebuie să susțină politici economice, financiare și sociale coerente, în interesul cetățenilor țării noastre”, a mai punctat Maia Sandu după întrevederea cu Rodgers Chawani.