
18 pacienți sunt supuși ventilării mecanice din cauza complicațiilor legate de COVID-19. Datele Ministerului Sănătății
Șase decese și alte 559 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 475 în rândul persoanelor nevaccinate. Din numărul total de cazuri, 11 cazuri sunt asociate cu contact în afara țării: 2-Italia, 2-Grecia, 1-Germania, 1-Franța, 1-Rusia, 1-Marea Britanie, 1-Irlanda, 1-SUA, 1-Turcia.
・
Numărul total de teste efectuate – 6.260, dintre care 2.191 – teste Rapid -Antigen.
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 265.817. Din numărul total de cazuri, 7 sunt în rândul lucrătorilor medicali: (1-medici, 4-asistenți medicali, 2-personal auxiliar).
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internate 955 persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 122 în stare extrem de gravă, dintre care 18 pacienți sunt supuși ventilării mecanice.
Alte 267 persoane au fost vindecate. În total, 255.991 persoane au fost tratate de COVID-19.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 2.051 persoane, iar 19.586 sunt sub supraveghere la domiciliu.