
Trecutul, prezentul și viitorul: La 30 de ani de Independență, BNM lansează trei monede comemorative (FOTO)
Trei monede comemorative de argint au fost emise și puse în circulație de Banca Națională a Moldovei începând cu 26 august. Unitățile sunt dedicate aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova și completează seria „Evenimente istorice”. Iată ce simbolizează fiecare dintre ele.
・
Fiecare monedă reflectă titluri celebre de versuri devenite șlagăre: „O libertate, sfântă libertate”, cu versuri de Ion Hadârcă, compozitor – Anatol Dumitraș, interpretă – Angela Bucico.
Altă monede are inscripția „Inima mea e Moldova” lucrare cu versuri de Simion Ghimpu, compozitor – Ion Aldea-Teodorovici și interpret – Ion Suruceanu.
Iar pe cea de-a treia monedă e scris „Cât trăim pe acest pământ”, cântec cu versuri de Nicolae Dabija, compozitor – Tudor Chiriac și interpret – Alex Calancea Band.
Monedele au semnificația unui parcurs istoric de 30 de ani: trecutul, prezentul și viitorul. Prima monedă ne duce în anul 1991, la generația care a luptat pentru libertatea țării.
Cea de-a doua piesă este dedicată tinerilor și redă o cale mai lungă – procesele democratice și dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova.
Ultima monedă este dedicată copiilor – celor care au venit cu mesajul de speranță „Totul va fi bine” preluat din campania internațională cu același nume la care au aderat copiii din Republica Moldova în contextul crizei sanitare globale.
„Prin definiție, orice monedă comemorativă înfățișează un obiect de artă monetară destinat să transmită publicului mesaje reprezentative ale unui stat. Astfel, aceste trei monede aniversare consemnează memoria istorică a țării noastre, precum și atașamentul nostru la valorile culturale și civice”, a spus guvernatorul BNM, Octavian Armașu.
Monedele sunt confecționate din argint, fiecare având valoarea nominală de 50 de lei și un tiraj de 500 de unități. Designul grafic a fost realizat de artistul plastic Simion Zamșa.
Monedele emise de Banca Națională se comercializează prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova.