
Aflat pe final de mandat, ambasadorul UE la Chișinău a fost apreciat cu cea mai înaltă distincție a MAEIE
Aflat pe final de mandat, ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Potrivit viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, distincția a fost acordată în semn de apreciere pentru eforturile depuse în direcția avansării parcursului european al Republicii Moldova.
・
În cadrul întrevederii, ministrul de externe a punctat că oficialul european în perioada mandatului său, a contribuit semnificativ la consolidarea statului de drept, susținerea reformelor și construirea unor instituții democratice solide, cu adevărat europene, care să lucreze în beneficiul cetățenilor.
Totodată, vicepremierul a declarat că acțiunea de astăzi vine să evidențieze meritul personal al ambasadorului Peter Michalko la dezvoltarea numeroaselor proiecte și inițiative cu un puternic impact la nivel național și local, care au contribuit la îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor noștri.
La final, oficialul a transmis cu acest prilej urările de succes în activitatea profesională ulterioară și invitația să rămână în continuare un bun prieten al Republicii Moldova.