100 de ţări anunţă că au primit promisiunea talibanilor că vor permite străinilor şi afganilor care dispun de un permis din partea diverselor state, să plece din Afganistan şi asta chiar şi după retragerea trupelor americane, prevăzută să aibă loc marţi, 31 august.
Printre aceste state se află Germania, Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite. Ele susţin că au primit garanţii din partea talibanilor că toţi cetăţenii străini dar şi afgani care au o autorizaţie de călătorie emisă de aceste state, vor fi autorizate să plece din Afganistan, notează rfi.ro.
Cele aproimativ 100 de state susţin că vor continua să emită documentele de călătorie necesare afganilor pentru a putea părăsi teritoriul naţional.
Un comunicat în acest sens este semnat de Uniunea Europeană şi de NATO. China şi Rusia nu figurează printre statele semnatare.
Iar Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională a liderului de la Casa Albă afirmă că cetăţenii americani care au ales să rămână pentru moment, “nu vor fi blocaţi în Afganistan”.
“Ne asigurăm că există un mecanism pentru a-i scoate din ţară, dacă vor dori să revină iar talibanii şi-au luat un angajament în acest sens”, a precizat Jake Sullivan pentru canalul Fox.
Franţa şi Marea Britanie vor pleda luni la ONU pentru crearea la Kabul a unei zone protejate prin care vor putea fi continuate operaţiuni umanitare, a declarat preşedintele Emmanuel Macron.
În altă ordine de idei, preşedintele Emmanuel Macron s-a aflat duminică în Kurdistanul irakian şi la Mossul – oraş simbol ce în 2014 devenise “capitala” jihadiştilor de la organizaţia Stat Islamic şi de unde au fost îndepărtaţi de armata irakiană şi de coaliţia internaţională, în 2017.
De atunci şi până acum, doar 80% din infrastructura necesară pentru renaşterea oraşului a fost refăcută dar doar 40% din spitale au fost reconstruite şi date în folosinţă.
Preşedintele Macron a ţinut să precizeze că «nu a uitat» că din această regiune au fost planificate atentatele teroriste comise în Franţa în noiembrie 2015. De altfel, tot el susţine că “nu există riscul zero pentru producerea de noi atentate în Franţa”. “Orice se poate întâmpla, riscul există”, a declarat preşedintele Franţei într-un interviu acordat televiziunii naţionale.
Sâmbătă, de la Bagdad unde a participat la un summit regional, Emmanuel Macron declara că Franţa va rămâne în Irak atât timp cât Irakul i-a va cere şi indiferent de ce vor decide americanii.
În acest moment, Statele Unite mențin 2.500 de soldați în Irak și continuă retragerea lor, până pe 1 ianuarie 2022. Iar Franţa va continua să mențină cel mult 800 de militari în Irak, dacă guvernul irakian i-o va cere.
Vezi și aceste știri

Afganistan: Talibanii dau asigurări că femeile vor putea studia la universitate, dar nu în clase mixte

Cetăţenii americani, somați să părăsească împrejurimile aeroportului din Kabul. Mesajul Ambasadei SUA în Afganistan

Un ministru afgan a devenit curier care livrează mâncare cu bicicleta în Germania
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
