Japonia a anunţat joi suspendarea utilizării a 1,63 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 produse de compania americană Moderna, după semnalarea prezenţei unor impurităţi în trei loturi distribuite în ţară. Până ca loturile să fie retrase temporar, mii de persoane au fost deja imunizate cu doze de vaccin contaminate, au anunțat autoritățile.
Grupul farmaceutic nipon Takeda, care importă şi distribuie în Japonia vaccinul Moderna, a declarat într-un comunicat că a primit „sesizări de la mai multe centre de vaccinare, potrivit cărora corpuri străine au fost descoperite în fiolele de vaccin sigilate care proveneau din loturi specifice”.
„După consultări cu Ministerul Sănătăţii, am decis să suspendăm utilizarea vaccinului" din loturile vizate începând de joi, respectiv 1,63 de milioane de doze în total, a adăugat Takeda, transmite digi24.
Cu toate acestea, din loturile suspendate, 4.700 de doze au fost deja folosite iar vaccinările programate pentru joi cu serul Moderna au fost anulate.
Un oficial din minister a spus că Takeda a aflat despre fiolele contaminate pe 16 august şi a raportat problema abia miercuri guvernului. Întârzierea a fost justificată prin faptul că Takeda avea nevoie de timp să adune informaţii despre ce fiole este vorba şi unde se aflau în ţară, a explicat oficialul.
Fără a detalia natura impurităţilor detectate, Takeda a precizat că nu a primit până acum sesizări privind eventuale riscuri pentru sănătate legate de dozele afectate.
La rândul său, Ministerul japonez al Sănătăţii a precizat că va coopera cu Takeda pentru a distribui doze alternative, în scopul evitării unei întreruperi a programului naţional de vaccinare, care accelerează în ultimele luni, după ce a pornit mai lent.
Circa 43% din populaţia Japoniei e vaccinată cu schema completă, dar în prezent există o veritabilă dezbatere în ţară după înregistrarea unui nivel record de infectări cotidiene cu COVID-19, din cauza în special a variantei Delta, mai rezistentă şi mai contagioasă.
Cea mai mare parte a arhipelagului este acum vizată de restricţii împotriva COVID-19, dar acestea rămân limitate şi eficacitatea lor îndoielnică, în condiţiile în care mijloacele coercitive ale guvernului pentru a le impune sunt restrânse.
Vezi și aceste știri

Studenții, obligați să prezinte test la COVID-19 la cazarea în cămine? Ministra Sănătății: N-am dat indicații, dar sunt colectivități mari

Franța: Angajații din sănătate care vor refuza să se vaccineze anti-COVID până la 15 septembrie ar urma să fie sancționați

Thailanda a creat un robot care extrage 12 doze de vaccin anti-COVID dintr-o singură fiolă
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
