Alerta cu bombă, care a pus pe jar mai mulți călători ai cursei Chișinău-Istanbul, s-a dovedit a fi falsă. Oamenii legii au verificat toate bagajele pasagerilor până aproape de miezul nopții, iar material explozibil nu a fost identificat.
„Până la procedura de îmbarcare a pasagerilor, AIC a preluat un apel anonim care amenințat integritatea pasagerilor acestei curse. Autoritățile aeroportuare au reacționat instantaneu, au oprit procesul de îmbarcare si au acționat conform procedurii stabilite pentru asemenea cazuri. Toți pasagerii au fost întorși în aerogară , iar valizele acestora au fost descărcate din aeronavă și verificate repetat prin scaner. La moment serviciul Bomb Teh al Ministerului Afacerilor Interne efectuează controlul atât la navă cât și pe teritoriul aeroportului. În urma finalizării verificărilor va fi luată decizia referitor la operarea cursei spre Istanbul”, anunță într-un comunicat AIC.
„Autoritatea Aeronautică Civilă a fost informată despre alerta cu bombă parvenită la call centrul Aeroportului. A fost sesizată poliția și specialistii Serviciului Bombteh. Se efectuează verificari pe cursa respectivă”, a declarat Irina Bodolică, purtătoarea de cuvânt a Autorității Aeronautice Civile.
AGORA precizează că în seara de 27 august Cursa 9U745 Chișinau Istanbul a fost reținută din cauza unui apel cu amenințare perceput de AIC.
Vezi și aceste știri

Alertă cu bombă la Aeroport. Cursa Chișinău-Istanbul, verificată. „Toate valizele sunt trecute repetat prin scaner”

Alertă cu bomba, falsă, în incinta sediului Moldtelecom. Bărbatul care a făcut apelul, reținut

Alertă cu bombă la o judecătorie din Chișinău. UPDATE: E falsă (FOTO)

Domnica Manole: Am observat persoane suspecte în preajma casei mele. Pe 15 aprilie a fost o alertă cu bombă la CC

Alertă cu bombă într-un centru comercial din capitală. UPDATE. Alarma falsă a fost dată de un minor de 13 ani
