Rusia mobilizează trupe militare la frontieră cu Ucraina

Rusia mobilizează trupe militare la frontieră cu Ucraina
Foto: nbcnews.com

Armata rusă mobilizează trupe şi echipamente militare, inclusiv lansatoare mobile de rachete, tancuri şi artilerie, la o bază din apropierea frontierei cu Ucraina, relatează Reuters.

Multe dintre vehicule au numerele de înmatriculare şi semnele distinctive înlăturate şi mulţi dintre militari nu poartă insigne. Aceştia seamănă astfel cu forţele observate în estul Ucrainei, despre care Kievul şi aliaţii săi occidentali susţin că sunt militari ruşi sub acoperire.

Aceste scene au fost observate la baza situată în poligonul Kuzminsky, la 50 de kilometri de frontieră şi, potrivit reporterilor Reuters, reprezintă dovezi ale consolidării trupelor ruse din zonă, scrie antena3.ro.

Armele trimise la baza Kuzminsky includ lansatoare de rachete multiple Uragan, tancuri şi tunuri. Cantitatea echipamentelor este de trei ori mai mare decât în martie, când jurnaliştii Reuters s-au mai aflat în zonă.

Începând de sâmbătă, reporterul Reuters a văzut patru trenuri cu vehicule militare şi trupe care au sosit la o gară din regiunea Rostov, în sudul Rusiei. Echipamentele şi-au continuat apoi drumul pe cale rutieră până la baza militară. În plus, un drum care face legătura între poligonul Kuzminsky şi graniţa ucraineană a fost reparat de curând, pentru a putea fi folosit de vehiculele grele. Drumul duce către Lugansk, o regiune ucraineană controlată de separatişti.

Comandantul militar al NATO, generalul Philip Breedlove, a declarat recent că separatiştii proruşi din estul Ucrainei profită de acordul de încetare a focului care a intrat în vigoare în februarie pentru a se reînarma şi a se pregăti de o nouă ofensivă.

Oficialii ruşi neagă însă că Rusia este implicată în conflictul din estul Ucrainei.

Ministerul rus al Apărării nu a vrut să facă niciun comentariu privind consolidarea trupelor. Mai mulţi soldaţi au declarat că au fost trimişi la bază pentru exerciţii militare, fără legătură cu situaţia din Ucraina.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Soldatul rus judecat pentru crime de război pledează vinovat. Reacția Rusiei la procesul intentat împotriva militarului

Soldatul rus judecat pentru crime de război pledează vinovat. Reacția Rusiei la procesul intentat împotriva militarului

Prețul pentru uleiurile dezodorizate va fi reglementat în perioada stării de urgență

Prețul pentru uleiurile dezodorizate va fi reglementat în perioada stării de urgență

Termenul de valabilitate al unor pașapoarte va fi prelungit. La ce perioade se referă decizia CSE

Termenul de valabilitate al unor pașapoarte va fi prelungit. La ce perioade se referă decizia CSE

Advertoriale
Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Bine ați venit la Vinia Traian!

Bine ați venit la Vinia Traian!

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Experții americani explică de ce Rusia a fost de acord să evacueze militarii ucraineni din Mariupol
  • 2
    Zelenski și soția sa, Olena, prima apariție publică de la începutul războiului, la funeraliile fostului preşedinte al Ucrainei
  • 3
    Atenție: Vântul bate, copacii cad! Încă un arbore doborât în parcul Alunelul din capitală (FOTO)
  • 4
    Scumpirea uleiului a ajuns în vizorul CSE. Șeful Legislativului spune că de prețurile mari se face vinovat un singur monopolist
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.