Președinta Estoniei, Kersti Kaljulaid, susține că Republica Moldova, Ucraina și Georgia ar putea deveni membre ale Uniunii Europene în 20 de ani. În opinia acesteia, principala problemă a celor trei țări este legată de problemele din justiție.
„Mi-aș dori ca Uniunea Europeană să fie mai ambițioasă în chestiunea ce ține de extindere. Avem nevoie de un fel de soluții pentru țările Parteneriatului estic – fie le oferim statut de membri deplini, fie creăm un nou format pentru aceste trei țări (Ucraina, Georgia și Republica Moldova) care au ambiții în acest sens. Aderarea la UE presupune însă o serie de condiții. Sincer vorbind, nicuna dintre cele trei țări nu îndeplinește criteriile de aderare. Cel mai probabil va fi nevoie de 20 de ani de muncă pentru a obține această pregătire. Toate cele trei țări au probleme cu sistemul justiției”, a declarat șefa statului estonian, Kersti Kaljulaid, în cadrul unui interviu oferit portalului „Европейская правда”.
Aceasta a menționat însă că există șanse ca cele trei state să beneficieze de o așa-zisă „etapă intermediară” în procesul de integrare europeană. Mai mult, oficialul a mai declarat că Ucraina nu are șanse să devină stat membru în viitorul apropiat, întrucât nu deține controlul asupra tuturor teritoriilor ocupate.
„Estonia susține foaia de parcurs pentru aderarea la NATO și abordarea Ucrainei față de NATO, dar rămâne neclar când va fi posibil acest lucru. Mai întâi, trebuie să așteptăm rândul istoriei”, a menționat președinta.
Kievul critică afirmațiile președintei Estoniei
Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba s-a arătat nemulțumit de declarațiile președintei Estoniei, susținând că „autoritățile ucrainene sunt dezamăgite”.
„Suntem dezamăgiți de astfel de declarații și le calificăm drept unele inadecvate. Am adus la cunoștința Ministerului de Externe al Estoniei, ambasadorului Estoniei în Ucraina poziția noastră în acestă chestiune (...) Cu puțin peste 20 de ani în urmă, țările occidentale au afirmat același lucru, spunându-le estonienilor, lituanienilor și letonilor că este nevoie de 20 – 30 de ani pentru a se maturiza în vederea integrării în cadrul UE și NATO”, a declarat Kuleba pentru agenția ucraineană de presă Interfax.
Acesta a mai precizat că „aceste declarații nu corespund naturii prietenoase a relațiilor noastre”.
Amintim că pe 17 mai, Republica Moldova, Ucraina și Georgia au semnat un memorandum de înțelegere între cele trei ministere de externe privind cooperarea în domeniul integrării europene. Potrivit miniștrilor, inițiativa reprezenta o inițiativă care urmează să ajute cele trei state să avanseze mai eficient pe calea integrării europene.
Vezi și aceste știri

Seceta din Italia a scos la iveală o bombă de 450 kg din Al Doilea Război Mondial, după ce nivelul apei din râul Pad a scăzut (VIDEO)

Lumea-n palmă | Vizită și nervi din Europa până în Asia, panică în Balcani și un raport ce a provocat „suferință și ură”
