
Primăria Chișinău a venit cu mai multe precizări în legătură cu organizarea evenimentului Summer Fest
Primăria Chișinău a venit cu mai multe precizări în legătură cu organizarea evenimentului Summer Fest în Grădina Botanică, după ce mai mulți internauți au criticat faptul că autoritățile locale au permis desfășurarea unui asemenea eveniment. În replică, municipalitatea a declarat că Grădina Botanică este teritoriul subordonat Academiei de Științe a Moldovei și implicit Guvernului.
・
Procedurile legale în organizarea evenimentelor pe teritoriul Chișinăului, dar care nu sunt organizate de primărie și subdiviziunile sale, sunt următoarele:
Declarația prealabilă nr. 05-115/4394 din 05.07.2021 depusă, în vederea organizării și desfășurării „Festivalului Muzical Summer Fest” pentru data 29 – 30 august 2021, pe teritoriul Grădinii Botanice a AȘM, a fost recepționată de Primăria municipiului Chișinău în temeiul prevederilor Legii 26/2008 privind întrunirile.
În conformitate cu prevederile articolului 10 alineatul 3 al legii menționate: “Autoritatea administrației publice locale înregistrează declarația prealabilă şi eliberează organizatorului o copie stampilată a acesteia, care trebuie să conțină numărul, data şi ora de înregistrare a declarației”
Astfel, Primăria municipiului Chișinău nu a autorizat desfășurarea organizării și desfășurării festivalului, limitându-se doar la înregistrarea notificării în acest sens, ca și în cazul altor evenimente care se desfășoară.
Totodată, organizatorul este obligat să întreprindă măsurile necesare privind respectarea prevederilor Hotărârilor Comisiei Naționale Excepționale de Sănătate Publică și a Hotărârilor Comisiei extraordinare de sănătate publică a municipiului Chișinău privind măsurile de prevenire și control al infecției COVID-19 în vigoare la momentul desfășurării întrunirii.
În caz de comiterea abaterilor de la prevederile respective, instituțiile competente cum ar fi Ministerul de Interne, Agenția Națională pentru Sănătate Publică sunt obligate să le constate și să aplice sancțiunile persoanelor culpabile în conformitate cu atribuțiile sale legale.
Primăria Chișinău a amânat evenimentele cu implicarea unui număr mare de persoane care urmau să aibă loc în următoarea perioadă, iar evenimentele dedicate Zilei de 31 august și Zilei Orașului vor fi organizate simbolic și în mai multe locații.