Talibanii îi vor primi înapoi migranții afgani respinși în Europa, dar ei vor fi judecați de un tribunal

Talibanii îi vor primi înapoi migranții afgani respinși în Europa, dar ei vor fi judecați de un tribunal

Guvernul taliban va accepta ca migranţii afgani ale căror cereri de azil au fost respinse în Europa să se întoarcă acasă, dar mai întâi vor fi deferiţi unui tribunal, a declarat un purtător de cuvânt al talibanilor. Asta după ce Guvernul austriac a adoptat o linie dură în privinţa solicitanţilor afgani de azil din UE, ministrul de interne afirmând iniţial că Austria ar trebui să continue să-i deporteze pe solicitanţii de azil respinşi înapoi în Afganistan cât de mult timp posibil, transmite Digi24.ro.  

Ministrul Karl Nehammer a recunoscut între timp că acest lucru nu mai este posibil, dar a spus că doreşte înfiinţarea de  „centre de deportare” în ţările vecine Afganistanului.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabihullah Mujahid a declarat pentru ziarul Kronen Zeitung că Guvernul său ar fi dispus să-i accepte pe deportaţii afgani, scrie Reuters.

Publicitate

„Vor fi duşi în faţa unui tribunal. Acesta va trebui apoi să decidă cum să se procedeze în cazul lor", a declarat Zabihullah pentru ziar atunci când a fost întrebat dacă talibanii ar primi în ţară solicitanţi de azil refuzaţi de Germania şi Austria sau care au comis infracţiuni în aceste ţări europene.

Purtătorul de cuvânt nu a furnizat amănunte privind motivul pentru care repatriaţii ar trebui duşi în faţa unui tribunal şi nici ce acuzaţii ar risca ei.

De asemenea, el a repetat angajamentul talibanilor de a respecta drepturile femeile în cadrul legii islamice sau Sharia.

 „Vom asigura toate drepturile la care femeile au dreptul în conformitate cu Sharia. Le vom acorda femeilor drepturi islamice, le vom permite educaţia şi le vom crea condiţii să muncească. Suntem în curs de a realiza aceste lucruri", a afirmat Zabihullah.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal