Cum a apărut limba română?

Limba română își are originea în latina vulgata, care era vorbită în vulgus, adică în popor. Mai exact, româna s-a format pe teritoriul provinciei romane Dacia, acolo unde armata și administrația romană de după anul 106 d.Hr. au impus folosirea latinei în viața publică a societății. Retragerea aureliană din anul 275 d.Hr, nu a afectat atât de mult evoluția limbii române, care până în prezent păstrează structura gramaticală a limbii latine.

Spre exemplu, deși astăzi folosim cuvântul „cal” pentru a descrie acest animal, strămoșii noștri din perioada romană, foloseau latinescul „cabalus”, ca mai apoi să treacă la „cabalu” și, prin perioada medievală spre modernă, la „calu” ca astăzi să ajungem la acest cuvânt. Un alt exemplu îl putem utiliza pentru cuvântul soare, care la început era „solem” iar pe urmă a trecut de la „sole” la „sore”.

Cu alte cuvinte, româna incipientă sau primul amestec dintre latina vulgată și limba dacilor, care a rezultat o română cât de cât apropiată de cea de astăzi, a apărut abia prin sec. VI, adică la aproape 300 de ani, influențată fiind de numeroase popoare migratoare care au trecut prin fosta provincie romană Dacia.

Înseamnă că limba română nu are nicio legătură cu dacii? Când a apărut „româna de astăzi”?

Pe scurt, puțin cuvinte au mai rămas din limba geto-dacilor. Specificul acestor cuvinte, care constituie circa 160 din fondul limbii române, este că multe dintre ele au sunete consonantice. 

Printre cele mai cunoscute cuvinte care provin din limba dacilor se numără termenii baltă, barză, brad, buză, căpușă, cioară, copac, groapă, grumaz etc.

Cea mai veche „mostră” de limbă română este consemnată prin anul 587 și aparține unui soldat bizantin (după unii originar de la nord de Dunăre). Acesta ar fi spus în timpul unei lupte „torna, torna fratre” sau „întoarce, întoarce, frate!”, adresat unui alt soldat, căruia îi cădea sacul cu provizii de pe catîr.

Limba română în varianta în care o cunoaștem astăzi a fost identificată în Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung din 1521. Acesta era de altfel scrisă, ca în toată perioada medievală, în alfabetul chirilic. Prima scriere românească în grafia latină este atestată într-un document din Transilvania, din sec. al XVI-lea.

Ce impact au avut marile migrații asupra limbii române?

La fel ca restul Europei, nici fost provincie romană Dacia nu a fost scutită de migratori. Astfel, din secolul al treilea și până prin anul 1000, locuitorii daco-romani au fost mereu supuși mai multor invazii.

Marea majoritate a popoarelor migratoare nu au lăsat nici o urmă în limba română, dat fiind faptul că au dominat acest teritoriu o perioadă scurtă de timp. Cu toate acestea inclusiv și după anul 1000, popoarele care au stăpânit într-o formă sau alta actualul spațiu românesc și-au impus dominația, inclusiv prin cuvinte.

Primii care apar pe acestă scenă sunt slavii, cărora le datorăm mai multe cuvinte care le regăsim în circuitul religios, cum ar fi pomelnic, schit, sfânt, pomană, mucenic. Totodată, cuvintele din slavă le găsim și în vocabularul gospodăriilor, cum ar fi grad, ogradă, sat, uliță, bivol, cocoș etc.

Mai târziu, dominația Imperiului Otoman a dus la apariția în limba română a influențelor turcice, care și-au făcut simțită prezența mai ales în domeniul culinar și vestimentar. De aceea avem cuvinte precum baclava, sarma, acadea, cafea, catifea, geantă, musafir, ciorbă, salam etc.

Prezența maghiarilor de după anul 1000 în Transilvania, a dus la apariția unor cuvinte nelipsite din graiul ardelean. Dacă ați fost în Transilvania sau urmează să vă duceți, sunt mari șanse să auziți de cuvinte precum aldămaș, bai, bolund, chipeș, meșteșug, beteșug, hotar, gingaș, cizmă ,neam, viteaz, pastor etc.

Limbile precum engleza, franceza, germana sau greaca, bulgara și ucraineana au și ele corespondentele lor în limba română, fiind vorba de cuvinte precum bursă, muncă sau horn.

Limba moldovenească sau română?

e scurt, limba moldovenească este denumirea dată limbii române în Moldova Sovietică, utilizată în special de autoritățile sovietice în procesul numit „korenizația” prin care încercau să creeze elite care să aibă o „conștiință națională” locală, proprie doar românilor din Basarabia și Ucraina.

Pe lung, limba moldovenească este o creație a autorităților sovietice care datează din 1924, odată cu crearea pe malul stâng al Nistrului a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești din cadrul RSS Ucrainene. Noua limbă s-a bazat în mare parte pe notarea în scris a tuturor diferențelor dintre graiul vorbit al moldovenilor din Transnistria sau Basarabia, folosirea unor împrumuturi din rusă cum ar fi slovari pentru dicționar sau născocirea unor neologisme care lipseau din vorbirea cotidiană a țăranilor cum ar fi singurcîrmuiri – autoadminsitrare. 

În perioada 1932 – 1938 însuși sovieticii au trecut la alfabetul latin și româna literară, însă după 1938 și după al Doilea Război Mondial au revenit la noțiunea de limba moldovenească. O diferență notabilă a fost că „limba moldovenească literară” de după cel de-al doilea război mondial” era asemănătoare cu limba română literară, fiind practic identică. Ironic sau nu, autorul gramaticii moldovenești din anii 1930, a fost Gheorghe Madan care a sfârșit ca victimă a marilor epurări, una din cauze fiind și faptul că a fost autorul acestei gramatici.

Prin urmare, limba moldovenească nu este altceva decât graiul moldovenesc al limbii române, noțiunea respectivă fiind creată de autoritățile sovietice pentru a asigura un control mai bun asupra populației și a crea aparența că românii din stânga și dreapta Prutului, ar fi de fapt două națiuni distincte. Cu alte cuvinte, graiul moldovenesc reprezintă ramura estică a limbii române, el fiind mai mut o variantă orală a limbii română, ne fiind o formă scrisă a limbii române ci doar o denumire alternativă a limbii române.

Acest lucru a fost recunoscut inclusiv de Curtea Constituțională a Republicii Moldova care la 5 decembrie 2013 a decis că denumirea limbii de stat este limba română.

Ce sărbătorim mai exact la 31 august 1989?

La 31 august sau cu ocazia „Zilei Limbii Române” sărbătorim evenimentele din 31 august 1989 când în cadrul celei de-a XIII-a sesiuni a Sovietului Suprem al RSS Moldovenești a fost adoptată Legea privind funcționarea limbilor pe teritoriul RSS Moldovenești, prin care s-a instituit noțiunea de „limba moldovenească în grafie latină”. Legea a intrat în vigoare pe 1 septembrie 1989.

De altfel, la Marea Adunare Națională din 27 august și la cea din 31 august 1989, au participat peste 750 de mii de persoane sau fiecare al șaselea cetățean al RSS Moldovenești.

Cu alte cuvinte, sub presiunea străzii dar și a intelectualilor, care cu doi ani mai devreme demaraseră o amplă campanie în sprijinul acestei inițiative, deputații de la Chișinău (cu excepția reprezentanților Tiraspolului și Găgăuziei) au votat pentru adoptarea acestei legi.

Noțiunea de „limbă moldovenească cu grafie latină” nu a mai fost schimbat, ea fiind inclusă la art. 13 al Constituției adoptată în anul 1994 de Parlamentul, care era deținut la acea vreme de o majoritate absolută a forțelor conservatoare.