Inflaţia în zona euro a ajuns cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani

Inflaţia în zona euro a ajuns cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani
Foto simbol

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat luna aceasta la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru Banca Centrală Europeană (BCE) şi pentru investitori, transmite Reuters, citat de Agerpres.ro. 

Potrivit unei estimări preliminare publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat până la 3% în august, de la un nivel de 2,2% în iulie. Este o vorba de un nivel al inflaţiei care depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene de 2%. Analiştii se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei să ajungă la 2,7% în luna aceasta.

Creşterea inflaţiei în zona euro în august se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o majorare de două cifre, cu un avans 15,4%, în timp ce preţurile la bunurile industriale neenergetice au urcat cu 2,7%, cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 2%, iar preţurile la servicii au crescut cu 1,1%.

Cu toate acestea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a accelerat la 1,6% în august, de la 0,9% în iulie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări, a urcat până la 1,6%, de la 0,7%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Estimarea publicată de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 17 septembrie.

Luna trecută, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunţat modificarea ţintei sale de inflaţie la 2% pe termen mediu, renunţând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o ţintă de inflaţie „mai mică, dar apropiată de 2%”, care a creat impresia că instituţia de la Frankfurt este mai preocupată de o creştere a preţurilor peste ţinta sa decât de una mai mică.

Tensiunile generate de preţurile mari preocupă pieţele financiare care se tem de posibilitatea unei majorări a dobânzilor. Însă, atât BCE cât şi Rezerva Federală a SUA (Fed), Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că actuala creştere a inflaţiei este doar un fenomen temporar.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Băncile din zona euro trebuie să își reducă dependența față de Londra până în 2022

Băncile din zona euro trebuie să își reducă dependența față de Londra până în 2022

Bulgaria se pregătește de aderarea la Zona Euro

Bulgaria se pregătește de aderarea la Zona Euro

Merkel se opune în continuare propunerilor lui Macron privind zona euro

Merkel se opune în continuare propunerilor lui Macron privind zona euro

Advertoriale
Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Se împlinesc 14 ani de la încheierea războiului ruso-georgian. Republica Moldova condamnă agresiunea militară a Rusiei împotriva Georgiei
  • 2
    Republica Moldova este din nou parte a Asociației Mondiale a Drumurilor
  • 3
    Ex-vicepremierul pentru reintegrare, Vladislav Kulminski face parte din echipa ONU la Centrul de Coordonare Comună de la Istanbul
  • 4
    Institutul pentru Studiul Războiului: Armata rusă depozitează mine și explozibili la Centrala Nucleară Zaporojie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.