De azi, 1 septembrie intră în vigoare Legea prin care Agenția Națională în Reglementare Energetică (ANRE) va stabili zilnic doar prețurile maximale de vânzare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard - benzină COR 95 și motorină, fără denumire comercială.
Astfel, prin hotărârea ANRE a fost modificată decizia sa anterioară prin care a stabilit marjele la comercializarea cu ridicata a produselor petroliere principale, la comercializarea cu ridicata și comercializarea cu amănuntul a gazului lichefiat și, totodată, a modificat marja la comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale, aceasta fiind redenumită în „marjă comercială specifică”.
Nivelul marjei comerciale specifice a fost recalculat conform principiului stabilit anterior, cu excepția valorii indicelui de sporire a eficienței pieței produselor petroliere, redenumit în „coeficient de eficientizare”, care conform noilor prevederi legale nu poate depăși 10% din media ponderată a marjelor comerciale specifice ale operatorilor de pe piața produselor petroliere.
În acest fel, potrivit ANRE se urmărește stabilirea unui model echilibrat al pieței construit atât pe interesul consumatorilor, cât și al companiilor petroliere, în special celor mici.
Prin urmare, începând cu ziua de mâine, 2 septembrie, până la ora 12:00, ANRE urmează să publice pe pagina sa web prețurile maximale de vânzare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard, care vor constitui un plafon pentru toate stațiile de alimentare cu carburanți din țară.
Model de tabel cu prezentarea prețurilor maxime
La stațiile de alimentare se permite comercializarea cu amănuntul a altor tipuri de produse petroliere principale decât cele pentru care sunt stabilite prețurile maxime de către ANRE, doar cu condiția vânzării la aceeași stație de alimentare și a produselor petroliere principale de tip standard.
Totodată, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare, Agenția urmează să opereze modificări la Metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, în partea în care aceasta contravine noilor prevederi legale.
Vezi și aceste știri

Aprobat definitiv în Parlament: ANRE va stabili zilnic prețul plafon pentru produsele petroliere de primă necesitate

ANRE vine cu unele precizări referitor la modul actual de stabilire a prețurilor la produsele petroliere
