„Dacă pe cineva interesează și pentru a nu apărea confuzii vin cu unele precizări despre ocupațiile pe care intenționez să le am. Voi continua studiile de doctorat și voi face cercetare pe domeniul dreptului constituțional. Voi continua să ajut colegii din partid și Parlament cu expertiză juridică, legislativă, electorală etc., fără implicare directă în politică”, a scris Sîrbu pe pagina sa de Facebook.
Acesta a mai precizat că va activa în calitate de „expert electoral” în cadrul OSCE/ODIHR, în măsura posibilităților, intenționând să pună în aplicare „experiența electorală de circa 18 ani” pentru a participa la misiuni de monitorizare a alegerilor în statele membre ale OSCE.
„Am revenit la conducerea Centrului pentru Investigații Juridice și Apărarea Drepturilor Omului în speranța de a fi activ în promovarea drepturilor omului (în special pentru persoane defavorizate), expertiză juridică și legislativă, observarea alegerilor, acțiuni de caritate și multe altele”, susține fostul parlamentar.
Anterior, Sergiu Sîrbu anunța că se va retrage din viața politică însă la scurt timp în spațiul public a apărut știrea că acesta a fost numit în funcția de vicepreședinte pe domeniul juridic al Partidului „Șor”. În cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie, Sîrbu a candidat pe locul nr. 9 în lista candidaților formațiunii conduse de Ilan Șor.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.