Investițiile, pe înțelesul copiilor și tinerilor. Generația Inteligenței Financiare îți aduce detalii într-un nou material explicativ (VIDEO)

Investițiile, pe înțelesul copiilor și tinerilor. Generația Inteligenței Financiare îți aduce detalii într-un nou material explicativ (VIDEO)

În episodul precedent al filmulețelor explicative din seria „Generația Inteligenței Financiare”, Ștefan, elev la colegiu cu profil financiar-bancar, a aflat detalii despre credite și depozite. După discuția cu unchiul Matei, care este bancher, Ștefan i-a povestit despre acestea și surorii sale Emily. Ca de obicei, curioasă, Emily a avut câteva întrebări către fratele ei. 

Generația Inteligenței Financiare – află totul despre bani pe înțelesul tău și ca să poți explica mai bine și prietenilor

Una dintre ele se referea la cuvântul „investiții”, pe care Emily l-a auzit de la televizor, dar a recunoscut că nu prea știe ce înseamnă și cum se fac investițiile. Are ea un plan cu pușculița ei și vrea să-l ducă la bun sfârșit. Până revine din tabără, Ștefan va reuși la rândul său să afle mai multe despre investiții și îi va povesti surorii sale ce riscuri și avantaje ar presupune acestea. A pregătit o serie de întrebări pentru unchiul Matei. Cine altul dacă nu el îi va explica mai bine?

Să știm cum să prețuim banii este foarte util.

Ștefan și-a amintit despre jocurile copilăriei: „De-a banca sau de-a magazinul”. Abia când a ajuns la colegiu a înțeles cu adevărat sensul acelor jocuri.  Acum mă interesează tot ce ține de investiții. Deoarece i-a promis surorii sale că o ajută cu mai multă informație pentru ideile ei a discutat în detalii despre investiții cu unchiul Matei. Iată cât de multe a aflat:

Ești curios să afli ce a adus Emily din tabără și cum se va pregăti pentru viitorul an școlar? Așteaptă noi episoade din cadrul campaniei de educație financiară „Generația Inteligenței  Financiare” și află totul despre bani. E important să știi de mic cum îi gestionezi corect și cum să faci din ei un prieten pentru realizarea obiectivelor tale.

...

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.