Serviciul Vamal din Moldova împlinește 30 de ani de la fondare (FOTO)

Serviciul Vamal din Moldova împlinește 30 de ani de la fondare (FOTO)

La 4 septembrie, este sărbătorită cea de-a 30-a aniversare de la crearea autorității vamale a Republicii Moldova. Fiind instituită prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 19 august 1995, ziua de 4 septembrie a devenit o sărbătoare care marchează solidaritatea întregului efectival Serviciului Vamal. 

Actul normativ prevedea trecerea tuturor structurilor vamale de pe teritoriul Republicii Moldova în gestiunea Guvernului - la acel moment era vorba de vama Ungheni, vama Leuşeni şi vama internă Chişinău.

Date fiind noile realități, sistemul vamal  s-a format în regim de urgenţă, fiind amenajate, în scurt timp, posturi de control vamal. Mai mult, instituția nou-creată nu dispunea de suficient personal, astfel că a fost necesară angajarea unui număr mai mare de funcționari vamali, care trebuiau să îndeplinească misiunea de bază a instituției, deși aveau o închipuire vagă despre specificul acestei activităţi.

 În anul 1992 birourile vamale Ungheni şi Leuşeni au fost reorganizate şi create patru birouri vamale noi la frontiera cu România: Sculeni, Costeşti, Cahul şi Giurgiuleşti. Tot în acest an, au fost puse bazele activităţii a 22 puncte de control vamal la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, activitate legalizată prin semnarea, la 20.03.1993, a Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei „Cu privire la punctele de trecere a frontierei vamale".

Primul Cod vamal - actul legislativ de bază care reglementează principiile organizatorice şi de activitate ale sistemului vamal a fost adoptat la 9 martie 1993. 

Serviciul Vamal din Moldova împlinește 30 de ani de la fondare (FOTO)Serviciul Vamal din Moldova împlinește 30 de ani de la fondare (FOTO)Serviciul Vamal din Moldova împlinește 30 de ani de la fondare (FOTO)Serviciul Vamal din Moldova împlinește 30 de ani de la fondare (FOTO)Serviciul Vamal din Moldova împlinește 30 de ani de la fondare (FOTO)Serviciul Vamal din Moldova împlinește 30 de ani de la fondare (FOTO)Serviciul Vamal din Moldova împlinește 30 de ani de la fondare (FOTO)Serviciul Vamal din Moldova împlinește 30 de ani de la fondare (FOTO)Serviciul Vamal din Moldova împlinește 30 de ani de la fondare (FOTO)Serviciul Vamal din Moldova împlinește 30 de ani de la fondare (FOTO)

Din luna octombrie a anului 1994, Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Organizaţiei Mondiale a Vămilor.

Rolul Vămii a crescut tot mai mult, odată cu dezvoltarea comerțului internațional, autoritatea vamală fiind angajată plenar în procesul continuu de modernizare, având ca obiectiv strategic sporirea contribuţiei la dezvoltarea economică a ţării. Pe parcursul anilor, în sistemul vamal au fost promovate importante reforme instituţionale, care au contribuit la edificarea unei autorităţi vamale moderne cu aspiraţii europene.

În anul 2007, în cadrul Departamentului Antifraudă și Conformare, a apărut o subdiviziune nouă, numită Centrul Chinologic.

Una dintre atribuțiile esențiale ale Centrului Chinologic constă în pregătirea specială a câinilor de serviciu, pentru depistarea bunurilor nedeclarate sau interzise, tăinuite în transportul auto, feroviar, aerian, bagaje etc. Instrumentul de bază în controlul mărfurilor și mijloacelor de transport în zona de control vamal și în alte locuri îl constituie câinii de serviciu antidrog, antitabac, iar, mai nou, și câinii de depistare a valutei, care sunt dresați și antrenați în conformitate cu cele mai bune practici internaționale.

Tot în anul 2007 a fost fondat Muzeul Serviciului Vamal, care face parte din comunitatea mondială a muzeelor vamale. Fondatorul Muzeului, Petru Costin, omul care a reușit să înscrie de două ori Moldova în Cartea Recordurilor Guinness, este și autorul celei mai mari hărți a țării noastre, cu o suprafață de 64 m2, constituită din 190 de mii de monede.

O altă colecție ce-i aparține este cea de chipiuri, berete și uniforme ale diferitor instituții vamale și de forță din întreaga lume, formată din peste 1.200 de exemplare.

Pe 27 august, de ziua marcării a 30 de ani de Independență a Republicii Moldova, angajatul Serviciului Vamal, renumitul colecționar Petru Costin, a primit oficial certificatul ce atestă noul record mondial pentru cea mai mare colecție de potcoave din lume – 13 855 unități.

Astfel, Petru Costin a reușit să bată propriul record înregistrat în anul 2011, care număra 3 200 potcoave. În numai zece ani, renumita colecție s-a mărit de 4 ori.

În luna iunie a anului 2021, Serviciul Vamal a înregistrat încasări record, fiind colectate la bugetul de stat aproximativ 2,4 miliarde de lei, cu cca 37% mai mult față de luna similară a anului 2020 și cu 33% mai mult față de luna iunie a anului 2019.

În același timp, cifra veniturilor a fost în creștere cu cca 23% chiar și în comparație cu anul 2019 (ianuarie-iunie), când economia națională nu era afectată de consecințele pandemiei.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Venituri în creștere. Serviciul Vamal a raportat încasări de peste 17.4 miliarde de lei sau cu circa 26% mai mult față de 2020

Venituri în creștere. Serviciul Vamal a raportat încasări de peste 17.4 miliarde de lei sau cu circa 26% mai mult față de 2020

Serviciul Vamal a rămas fără șef! Sergiu Burduja și-a dat demisia

Serviciul Vamal a rămas fără șef! Sergiu Burduja și-a dat demisia

Certificat Guinness pentru cea mai mare colecție de potcoave din lume, înmânată fondatorului Muzeului Serviciului Vamal din Moldova

Certificat Guinness pentru cea mai mare colecție de potcoave din lume, înmânată fondatorului Muzeului Serviciului Vamal din Moldova

Advertoriale
Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 2
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 3
    Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”
  • 4
    Partidul Șor nu va mai primi alocații de la stat în anul 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.