Președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, consideră că bașcana Găgăuziei, Irina Vlah, nu face altceva decât să se lingușească pe lângă actuala guvernare prin declarația sa privind sărbătorirea limbii române în țara noastră.
„În cazul Irinei Vlah, la ea se încheie al doilea mandat de bașcan și ea se gândeste că dacă se va linguși cu limba, mă refer nu la limba „moldovenească” sau română, dar cu limba din gură se va linguși la ăștia de la guvernare, atunci îi vor găsi vreo funcție în Chișinău”, a declarat Voronin în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
De menționat că și liderul PSRM, Igor Dodon, s-a arătat nedumerit de afirmația Irinei Vlah, pe care, spune el, a susținut-o în repetate rânduri.
„Irina Vlah, pe care am susținut-o de două ori la alegeri, întotdeauna a spus că limba este „moldovenească” și istoria țării noastre este Istoria Moldovei. Ce s-a întâmplat acolo la ea, ce consilieri are acum, noi nu știm”, a declarat Dodon în cadrul unui interviu acordat televiziunii din Găgăuzia.
De menționat încă că Vlah a declarat și în 2020 că vorbește și învață limba română și consideră că limba de stat în Republica Moldova este româna.
Citește și: De la limba română la cea moldovenească sau „a noastră”. Cum i-au felicitat pe cetățeni bașcana Găgăuziei, liderul PSRM și cel al Partidului Șor
Vezi și aceste știri

De la limba română la cea moldovenească sau „a noastră”. Cum i-au felicitat pe cetățeni bașcana Găgăuziei, liderul PSRM și cel al Partidului Șor

Zero mașini și conturi bancare. Ce a indicat Irina Vlah în declarația de avere și interese personale

Irina Vlah, după prezidențiale: „Liderii politici să aprecieze nivelul responsabilității noastre sociale și să prezinte programele de soluționare a problemelor țări”
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
