
Modificările la Legea Procuraturii, contestate de Procuratura Generală la Curtea Constituțională
Modificările aduse la Legea Procuraturii au fost contestate la Curtea Constituțională de Procuratura Generală. Se întâmplă după ce noua versiune a legii a fost promulgată recent de președinta Maia Sandu, printr-un decret semnat la 1 septembrie.
・
„Având în vedere gravele abateri în procesul elaborării, promovării și adoptării de către majoritatea parlamentară a modificărilor la Legea cu privire la Procuratură, Procurorul General, Alexandr Stoianoglo s-a adresat cu o sesizare la Curtea Constituțională în vederea controlului constituționalității modificărilor operate de Parlament. În concret, modificările vizează procedurile de tragere la răspundere disciplinară și evaluarea performanțelor Procurorului General, precum și modificarea esențială a componenței și activității CSP”, se arată în comunicatul instituției.
Potrivit instituției, la 24 august 2021, Parlamentul Republicii Moldova, a aprobat „în regim de urgență, ignorând procedurile de transparență decizională”, fără a lua în considerare opinia organizațiilor internaționale din domeniu, precum Comisia de la Veneția și nici a experților din domeniu sau a altor instituții.
„Procuratura Generală își exprimă dezacordul cu modul în care respectivele modificări au fost promovate și adoptate, or în redacția elaborată de către un grup de deputați PAS, în frunte cu Sergiu Litvinenco, acestea riscă să producă efecte care aduc grave atingeri principiilor constituționale privind independența Procuraturii și separația puterilor în stat, subminând independența procurorilor în avantajul factorului politic”, susțin reprezentanții instituției.
Procurorul General a solicitat Înaltei Curți suspendarea acțiunii legii pentru modificarea legii cu privire la Procuratură, până la soluționarea în fond a cauzei, precum și exercitarea controlului constituționalității noilor modificări.