NASA speră că roverul Perseverance a reuşit să colecteze un eşantion de rocă din scoarţa marţiană

NASA speră că roverul Perseverance a reuşit să colecteze un eşantion de rocă din scoarţa marţiană
Foto simbol

După un prim eşec, roverul Perseverance, trimis de NASA pe Marte, pare că a reuşit să preleveze un eşantion dintr-o rocă marţiană, principala etapă a misiunii sale pe Planeta Roşie, a anunţat agenţia spaţială americană, citată de AFP, transmite Agerpres.ro.

„Datele trimise de roverul Perseverance indică faptul că echipa coordonatoare şi-a atins obiectivul de a preleva eşantioane din scoarţa planetei Marte", au explicat inginerii de la NASA.

Cu toate acestea, incertitudinea persistă: imaginile iniţiale arată într-adevăr un eşantion intact în tubul de colectare, dar imaginile suplimentare s-au dovedit a fi neconcludente, din cauza luminozităţii reduse.

„Chiar dacă echipa misiunii Perseverance este încrezătoare în faptul că eşantionul se află în tubul de colectare, fotografiile care vor fi realizate cu o luminozitate mai bună ne vor confirma prezenţa acestuia până sâmbătă”, au explicat specialiştii de la NASA.

NASA a ales pentru această etapă a misiunii sale o rocă de dimensiunea unei mape, denumită "Rochette".

Perseverance a eşuat în timpul primei sale tentative de prelevare a unui fragment dintr-o rocă marţiană, în luna august.

Roverul american, care are dimensiunile unui automobil de tip SUV, a asolizat în data de 18 februarie în craterul marţian Jezero, despre care oamenii de ştiinţă cred că ar fi fost acoperit de un lac adânc în urmă cu 3,5 miliarde de ani. Acel mediu umed ar fi putut crea condiţiile necesare pentru susţinerea unor forme de viaţă extraterestre.

Obiectivul roverului american este acela de a căuta semne ale unor forme de viaţă străvechi, precum urmele lăsate de organisme microbiene fosilizate în roci, precum şi o mai bună înţelegere a geologiei planetei Marte.

NASA prevede organizarea unei alte misiuni, pentru a aduce aproximativ 30 de eşantioane de roci marţiene pe Terra, în jurul anilor 2030, pentru ca acestea să fie analizate de instrumente mult mai sofisticate decât cele care pot fi transportate pe Marte la ora actuală. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Roverul Perseverance a eşuat în prima sa încercare de a colecta o bucată de rocă de pe Marte

Roverul Perseverance a eşuat în prima sa încercare de a colecta o bucată de rocă de pe Marte

NASA: Zborul mini-elicopterului Ingenuity, atașat roverului Perseverance, ar urma să aibă loc pe 19 aprilie

NASA: Zborul mini-elicopterului Ingenuity, atașat roverului Perseverance, ar urma să aibă loc pe 19 aprilie

Primele sunete de pe Marte, captate de roverul Perseverance, prezentate de NASA (VIDEO)

Primele sunete de pe Marte, captate de roverul Perseverance, prezentate de NASA (VIDEO)

Advertoriale
FinComBank, de 29 de ani într-un pas prin viață

FinComBank, de 29 de ani într-un pas prin viață

Cicliștii participanți la #HospiceBikeTour2022 au ajuns acasă!

Cicliștii participanți la #HospiceBikeTour2022 au ajuns acasă!

Start primului sejur din acest an al Taberei de vară „OK”. Ediție dedicată în exclusivitate copiilor angajaților OTP Bank

Start primului sejur din acest an al Taberei de vară „OK”. Ediție dedicată în exclusivitate copiilor angajaților OTP Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Armata rusă s-a retras de pe Insula Șerpilor. Ministerul Apărării de la Moscova: Gest de bunăvoință
  • 2
    Putin îi răspunde lui Johnson la afirmația despre gen și declanșarea războiului în Ucraina: Margaret Thatcher a trimis trupe în Insulele Falkland
  • 3
    Dotat cu tehnică în valoare de milioane de lei, iar în bănci - 50 de elevi în loc de 500. Controversele Colegiului de Inginerie de la Strășeni și reacția conducerii (VIDEO)
  • 4
    Atac asupra Odesei în plină noapte! 18 persoane decedate, printre care doi copii. Zeci de răniți
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.