Mai multe ilegalități au fost descoperite la frontiera de nord a țării

Mai multe ilegalități au fost descoperite la frontiera de nord a țării

Un control inopinat efectuat la frontiera de nord a țării, a constatat mai multe ilegalități. Mai exact este vorba de contrabandă, neglijență față de atribuțiile funcționale și prezență la serviciu în stare de ebrietate.

În timpul vizitei la Sectorul Poliției de Frontieră Larga, șeful interimar al Direcției a observat un mijloc de transport ce se deplasa, cu luminile stinse, dinspre linia de frontieră. Operativ, a fost dispusă stoparea și verificarea acestuia. A fost depistat vehiculul, abandonat în sat. Cotelea, r-nul Briceni, conducătorul auto a reușit să fugă.

Conform procedurilor legale, la fața locului a intervenit echipa de documentare a cazului sub aspectul de contrabandă, deoarece mijlocul de transport era plin cu marfă și existau dovezi că a trecut ilegal frontiera moldo-ucraineană. Până la venirea autospecialei pentru preluare și transportare la sediul Sectorului din apropiere, vehiculul a fost sigilat și lăsat sub supravegherea angajaților Poliției de Frontieră.

Din circumstanțe necunoscute, după două ore de la finisarea cercetărilor primare, patrula a raportat despre dispariția mijlocului de transport. În aceste condiții, pe numele celor patru polițiști de frontieră vor fi inițiate documentări penale pentru neglijență.

Totodată, în această perioadă de timp, pe direcția Medveja-Zelena a fost auzit zgomotul unei drone, care ar fi trecut din R. Moldova în Ucraina. Autoritățile de competență au comunicat că nu au fost planificate zboruri. În continuare se verifică informația în detalii, astfel de zboruri „neplanificate” a dronelor  sunt înregistrate deseori în această zonă.

Încheie șirul ilegalităților un angajat al Poliției de Frontieră care se afla la serviciu în stare de ebrietate, având o concentraţie de 0.51 mg alcool în aerul respirat. Va fi cercetat în cadrul unei anchete de serviciu  și va răspunde pentru acțiunile sale iresponsable.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
CSP, întrunit în ședință. Mai multe contestații depuse de procurori contra Colegiului de etică și disciplină, pe ordinea de zi (LIVE/DOC)

CSP, întrunit în ședință. Mai multe contestații depuse de procurori contra Colegiului de etică și disciplină, pe ordinea de zi (LIVE/DOC)

Detalii privind sechestrul de peste 268 de mil. de lei în dosarul Laundromat: Banii aparțin lui Veaceslav Platon

Detalii privind sechestrul de peste 268 de mil. de lei în dosarul Laundromat: Banii aparțin lui Veaceslav Platon

Cot la cot cu angajații din ministere, agenții sau Președinție: 47 de studenți încep stagii practice în instituții publice cu sprijinul UE

Cot la cot cu angajații din ministere, agenții sau Președinție: 47 de studenți încep stagii practice în instituții publice cu sprijinul UE

Advertoriale
Universitatea „B.P.Hașdeu” din Cahul - viitorul tinerilor specialiști

Universitatea „B.P.Hașdeu” din Cahul - viitorul tinerilor specialiști

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Primele imagini din cadrul vizitei Maiei Sandu în Ucraina. Șefa statului a fost în Borodianca, Bucea și Irpini (FOTO. VIDEO)
  • 2
    Zelenski: Un atac din Transnistria va fi o palmă, la care Ucraina va răspunde cu o lovitură
  • 3
    Maia Sandu s-a întâlnit la Kiev cu Volodimir Zelenski (VIDEO)
  • 4
    Reglări de conturi ca în filme, pe o șosea din Basarabeasca: Un bărbat a ajuns la spital cu o plagă în piept (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.