
Gavrilița anunță „cea mai mare creștere a pensiei din istoria țării”. Cu cât se majorează suma lunară
Proiectul privind majorarea pensiei lunare se află pe ultima sută de metri. Prim-ministra Natalia Gavrilița anunță că în această săptămână vor fi aprobate ultimele decizii, iar printre beneficiari se numără 183 de mii de pensionari care primeau mai puțin de 2.000 de lei lunar. „Este vorba despre cea mai mare creștere de pensii din istoria țării”, afirmă Gavrilița.
・
„Toți cei cu stagiu de muncă complet, de la 1 octombrie vor primi pensie de cel puțin 2.000 de lei. Este vorba de 183 mii de pensionari cu stagiu de cotizare care primeau mai puțin de 2.000 de lei pe lună. Creșterea pensiei reprezintă în medie 366 de lei”, a declarat într-un briefing de presă Natalia Gavrilița.
Majorările vor fi resimțite și de cei cu stagiu incomplet de cotizare. Și în acest caz urmează să fie majorate sumele lunari, iar creșterea este în medie de 398 de lei pentru fiecare lună.
Totodată, prim-ministra informează că paralel, de la 1 octombrie, vor fi indexate toate pensiile cu 3,86%.
Mai mult de atât, 84 de mii de beneficiari de alocații sociale vor beneficia de o creștere a alocației în medie cu 450 de lei.
AGORA amintește că Legea privind sistemul public de pensii prevede că în Republica Moldova pensiile se indexează în fiecare an, la 1 aprilie și la 1 octombrie. La 1 aprilie, coeficientul de indexare va fi egal cu media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum din ultimii trei ani, iar la 1 octombrie – cu rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs. Coeficientul de indexare se stabilește de către Guvern.