Iarna care urmează ar putea fi „cea mai scumpă”. Economiștii susțin că gazele naturale ar putea ajunge la prețuri record

Iarna care urmează ar putea fi „cea mai scumpă”. Economiștii susțin că gazele naturale ar putea ajunge la prețuri record
foto: Profimedia Images

Iarna care urmează ar putea fi „cea mai scumpă”, după ce prețul gazelor naturale înregistrează o creștere istorică. Aceasta este o veste proastă pentru toată lumea, de la producătorii de ceramică din China și până la clienții unei patiserii din Paris, arată o analiză realizată de Bloomberg, citată de Digi24.

Iarna care va veni ar putea da lumii o lecţie dureroasă cu privire la cât de vitale au devenit gazele naturale pentru economie. Preţurile inaccesibile ar putea limita cheltuielile de consum ale gospodăriilor şi eroda salariilor lor prin inflaţie, obligând guvernatorii băncilor centrale să ia unele decizii dificile de politică monetară. Şi mai grav, deficienţele în aprovizionarea cu gaze ar putea paraliza industrii întregi şi chiar întrerupe livrarea de curent electric în ţările în curs de dezvoltare, declanşând tensiuni sociale.

„Energia stă la baza economiei. Preţurile mari la energie reverberează de-a lungul lanţului de aprovizionare şi ar putea afecta relansarea incipientă”, susţine Bruce Robertson, analist la Institute for Energy Economics and Financial Analysis.

Rusia a început să limiteze exporturile de gaze

Preţul gazelor naturale a început să crească în mod serios la începutul verii în emisfera nordică, când a devenit clar că nu va exista o ofertă suficientă în Europa pentru a permite umplerea tradiţională a depozitelor golite în timpul iernii. Cel mai mare furnizor al Europei, Rusia, a început să limiteze exporturile de gaze prin conducte, din mai multe motive, precum cerere mare de pe piaţa internă, perturbările de producţie şi un acord pentru un tranzit mai redus al gazelor naturale prin Ucraina.

„Am fost în urmă cu umplerea depozitelor pe tot parcursul verii" spune Alfred Stern, noul director general de la grupul austriac OMV AG. Acum consumatorii sunt la mila vremii şi traiectoria preţurilor „va depinde de cât de frig va fi la iarnă”, precizează Alfred Stern.

Prețul gazelor l-a depășit pe cel al petrolului în Europa

În Europa, preţul gazelor naturale l-a depăşit pe cel al petrolului, dar problema nu este una limitată doar la vechiul continent. Deşi reducerea livrărilor Rusiei nu îi afectează în mod direct pe consumatorii din Asia, ei trebuie totuşi să concureze cu Europa pentru livrările de gaze naturale lichefiate prin intermediul navelor, ceea ce îi forţează să plătească preţuri mai mari pentru a-şi asigura livrările.

„Preţul ridicat al gazelor înregistrat în prezent este o problemă pentru Europa. Ar putea fi o problemă şi pentru Asia”, a apreciat directorul general de la grupul italian de utilităţi Enel SpA, Francesco Starace, într-un interviu acordat vineri pentru Bloomberg TV, mai scrie sursa citată de Agerpres.

La nivelul întregii lumi, consecinţele economice ale scumpirii gazelor naturale încep să devină evidente. Firma Tereos SCA, cel mai mare producător de zahăr din Franţa, a avertizat luna trecută că preţul gazelor naturale afectează procesarea de zahăr în Europa, crescând „semnificativ” costurile de producţie, potrivit unui email trimis clienţilor şi consultat de Bloomberg News.

În China, cel mai mare importator mondial de gaze naturale, fabricile de ceramică au fost forţată să îşi reducă producţia din cauza preţurilor mari la gaze în provinciile Guangdong şi Jiangxi, potrivit presei locale. Creşterea facturilor la utilităţi a "sabotat" de asemenea afacerile firmei Mughal Steels din Pakistan, susţine directorul operaţional, Shakeel Ahmad. „Întâi consumăm gazele şi apoi primim factura. Cum pot să mă întorc la client şi să îi spun că trebuie să adaug un cost suplimentar la un oţel pe care deja i l-am vândut?”, se întreabă Shakeel Ahmad.

Creșterea prețului gazelor s-ar putea reflecta și în alte domenii

Criza care se derulează în prezent în industriile grele din Europa şi Asia ar putea să se extindă în domeniile politic şi macroeconomic. Dacă gospodăriile şi afacerile vor vedea cum facturile lor la utilităţi cresc, mulţi ar putea încerca să majoreze salariile sau preţurile la bunurile pe care le vând, ceea ce ar agrava presiunile inflaţioniste care rezultă deja de pe urma lanţurilor de aprovizionare tensionate.

Inflaţia de bază în zona euro a atins deja 3%, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. Oficialii Băncii Centrale Europene insistă că acest puseu inflaţionist ar trebui să fie doar un fenomen temporar, însă o creştere de durată a preţurilor ar putea complica capacitatea BCE de a susţine economia printr-o politică monetară ultra-relaxantă.

„Probabilitatea ca producătorii să treacă costurile pe seama consumatorilor este foarte ridicată”, iar asta înseamnă că inflaţia "ar putea să nu fie atât de trecătoare", spune Carsten Brzeski, economist la ING Groep NV.

O perioadă îndelungată de preţuri crescute la produsele de bază poate avea consecinţe sociale. „În multe economii emergente, chiar şi cea mai mică creştere a preţului de vânzare cu amănuntul la carburanţi sau energie poate conduce la dificultăţi economice şi tulburări în rândul opiniei publice”, susţin analiştii de la Eurasia Group, într-un raport elaborat la finele lunii august.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Maia Sandu ține un discurs în Parlamentul European (LIVE)

Maia Sandu ține un discurs în Parlamentul European (LIVE)

Comisia Europeană propune Ucrainei un ajutor suplimentar de până la 9,5 miliarde de dolari

Comisia Europeană propune Ucrainei un ajutor suplimentar de până la 9,5 miliarde de dolari

Chișinăuienii au devenit mai toleranți față de comunitatea LGBT (STUDIU)

Chișinăuienii au devenit mai toleranți față de comunitatea LGBT (STUDIU)

Advertoriale
Bine ați venit la Vinia Traian!

Bine ați venit la Vinia Traian!

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

Fagura.com - de 3 ani, un trio cu bani. Comunitatea în care oamenii se ajută și au de câștigat

Fagura.com - de 3 ani, un trio cu bani. Comunitatea în care oamenii se ajută și au de câștigat

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Experții americani explică de ce Rusia a fost de acord să evacueze militarii ucraineni din Mariupol
  • 2
    Zelenski și soția sa, Olena, prima apariție publică de la începutul războiului, la funeraliile fostului preşedinte al Ucrainei
  • 3
    SINTEZĂ | Ce se coace la Moscova în timp ce alte țări vor să adere la NATO, cum războiul a închis jumătate din afacerile ucrainești și când ne paște o criză de grâne
  • 4
    Atenție: Vântul bate, copacii cad! Încă un arbore doborât în parcul Alunelul din capitală (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.