Alături de el,  dă aprobator din cap şeful secţiei securitate publică, IP Şoldănești, Lilian Zumbrean. Cei doi oameni ai legii își amintesc de vremurile când condițiile în care lucrau polițiștii de pe acest sector nu erau deloc prielnice. 

„Mobilierul lăsa mult de dorit, uneori nici nu ajungeau scaune, nu aveam mereu lumină, lucram pe holuri sau afară, în frig. Ușile nici nu se închideau, nici nu se deschideau. Condițiile erau grele. Acum colegii mei din teritoriu au birouri la primării, clar că nu au aceleași comodități ca aici, dar condițiile în care activează ei sunt satisfăcătoare”, spune Octavian Sorocean.

Pe 5 august 2020, sectorul de poliție de la Cotiujenii Mari a fost inaugurat după renovarea posibilă grație suportului oferit în cadrul Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană. Pentru lucrările de reparație a fost cheltuit aproape un milion de lei. 

În interiorul încăperii era răcoare și curat. Doi polițiști tineri scriau niște acte la computer. Sorocean ne-a invitat să-i cunoaștem biroul și s-a făcut comod într-un fotoliu cu tapițerie din piele. Deși are ochii blânzi și mai mereu zâmbește, omului legii îi place disciplina și este foarte atent la detalii.

De fapt, spune el, a ajuns polițist dintr-o întâmplare, pentru că visurile sale din copilărie erau destul de incerte atunci când trebuia să-și aleagă viitoarea meserie.

Născut în satul Domulgeni din raionul Florești, Octavian Sorocean și-a început activitatea la oraș, dar dragostea vieții, iar apoi decizia de a se căsători, l-au adus în sat - la casa părintească. 

„Nu aș putea să activez în oraș cu aglomerație, multă lume, atmosfera apăsătoare”, spune polițistul de la Cotiujenii Mari. 

Discuția ne-a fost întreruptă de un apel telefonic care l-a făcut pe Sorocean să-și îndrepte spatele. În timp ce nota pe o foiță pătrată niște coordonate, sprijinindu-și telefonul cu umărul, mă privea întrebător. După ce a încheiat apelul, îmi spune:

L-am urmat fără prea multe discuții. La Șoldănești, numărul de infracțiuni anuale, în ultimii opt ani, n-a depășit niciodată numărul de 450, iar din 2015 încoace rămâne mereu sub 300, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS).

În timp ce ne îndreptam spre mașina de serviciu, Sorocean mi-a explicat pe scurt că într-o casă din satul vecin a fost identificat cadavrul unui bărbat trecut de 70 de ani. 

„El locuia singur, iar noi suntem obligați să facem verificările de rigoare, să excludem ipotezele de omor, violență, etc”, explică polițistul pornind motorul mașinii.

Localitatea vecină se află la câțiva kilometri distanță, așa că în timp ce se deplasa spree locul cu pricina, Sorocean a mai dat câteva telefoane în încercarea de a afla mai multe detalii de la cei doi colegi pe care îi trimisese deja la fața locului. 

Ajunși în satul Dobrușa, am făcut la stânga pe un drum de țară, plin de pietre mutate de ape. Omul legii a lăsat mașina sub un gard și din mers și-a pus pe mâini mănușile chirurgicale. I-a salutat pe cei doi colegi care îl așteptau la poartă și i-a întrebat ce detalii au mai ieșit la iveală între timp.

Unul dintre colegi a raportat că bărbatul locuia singur, dar avea un îngrijitor, iar Sorocean a cerut să discute cu el imediat. 

Îngrijitorul, un bărbat de vârsta a treia, a dat neputincios din umeri și a început a povesti un text pe care se pare că-l mai spusese de câteva ori înainte:

„El (n.r. bărbatul decedat) stătea la pat. Aseară am fost la el pe la ora 9. A mâncat binișor, a cerut să bea apă, apoi s-a culcat. Dimineață când am venit la el să-i aduc mâncare, era mort, dar încă era cald. Mai departe eu am sunat fetele lui și le-am spus că a murit, iar ele au sunat poliția”.

Octavian Sorocean a dat din cap a aprobare și a intrat în curte. Amintindu-și de mine, îmi spune peste umăr: 

„În primul rând, înainte de a intra în casă, ne uităm atent prin curte. Să vedem dacă nu sunt urme, dacă nu există semn de violență, dacă toate lucrurile sunt la locul lor. În cazul nostru totul pare să fie în ordine, putem să mergem mai departe”.

A urcat treptele una câte una și a intrat într-o casă bătrânească, cu lucruri vechi, dar ordonate. În interior persista un miros închis de boală și poate chiar de … moarte. 

Dintr-o cameră cu un divan vechi și un șifonier cu oglindă, am văzut pe un scaun o cană cu făină în care era aprinsă o lumânare. Sorocean a trecut înainte, a privit cadavrul și s-a apropiat. Nu înainte de a-mi explica „orice intervenție de acest fel presupune verificarea cadavrului. Dezbrăcarea lui și verificarea minuțioasă pentru a exclude orice urmă de violență sau fracturi”.

Am înghițit în sec și am ieșit în curte. Ce doi polițiști tineri mă priveau zâmbind pe sub măștile atașate pe față. După câteva minute, a ieșit și Sorocean, s-a apropiat și mi-a spus:

A reveni apoi la colegii săi cărora le-a dat indicații despre concluziile pe care trebuie să le noteze în raport.

Îndreptându-ne spre mașina de serviciu, în cap îmi roiau o mulțime de întrebări. De exemplu, cum se face că are atâția angajați tineri în subordine. Omul legii m-a privit peste umăr și a oftat adânc.

„Asta e tristețea noastră, să știți. Puțini tineri doresc să activeze în sistem. Eu cred că de vină e salariul și regimul de muncă. Ei din start vin cu energie și cu siguranța că vor face. Dau de greu atunci când ajung la procesul de documentare, aici sunt cerințe destul de mari. Nu au fost informați din start că e așa de greu se face documentarea. Ei vin tinerei și frumușei, au câte 20 de ani, dar regimul de lucru impune uneori să rămâi și după ora 5, o oră, două, sâmbătă, duminică. Asta îi descurajează. Plus salariul care e insuficient. Tinerii vor un pic mai multă remunerare. Ei primesc un salariu inițial de 5.000 de lei. Cu acești bani eu cred că mare lucru nu faci, mai ales că cei mai mulți dintre ei au credite”, spune Octavian Sorocean.

Chiar și așa, comisarul de la Cotiujenii Mari spune că are o echipă cu care se mândrește:

„Mă bucur să pot spune că începând cu anul 2013 am consolidat un efectiv destul de puternic. Din cei zece angajați, patru lucrează cu mine din anul 2013. Avem trei colegi tineri pe care ne străduim să-i învățăm meseria. Cu tinerii trebuie să fii și profesor și psiholog”.

Înaintam pe un drum de moloz și, după spusele comisarului, urma să mergem către punctul de asistență medicală de urgență de la Cotiujenii Mari, unde Sorocean obișnuiește să meargă, periodic, pentru a discuta cu colegii situația din teritoriu dar și potențialele soluții pentru diminuarea numărului de cazuri de violență în familie.

Ca în mai toate localitățile din Republica Moldova, violența domestică este în topul infracțiunilor comise la Cotiujenii Mari, provocată de consumul de alcool. Totuși, comisarul ne asigură că lucrările de prevenție efectuate în teritoriu își fac treaba, iar anul 2021 a venit cu o scădere considerabilă a numărului de infracțiuni înregistrate în acest sector.

„Anul trecut am avut 53 de infracțiuni până în luna iunie, iar anul acesta avem 24 de infracțiuni în primele șase luni ale anului”, spune polițistul cu mândrie în voce.  

Și dacă la capitolul violență infractorii de la Șoldănești nu au o abordare prea diferită, atunci când vine vorba de furturile patrimoniale, o altă încălcare frecventă în zonă, limitele imaginației par să fie invizibile.

„În mare parte fură metalul uzat din gospodării. Fie poarta, fie carcasa de la vie, unii „meșteșugari” merg la linia de tren și sustrag de acolo metal. Acum cinci ani, metalul nu prezenta prea mult interes pentru că un kg de metal costa 50 de bani, acum ajunge și până la șapte lei”, explică Sorocean.

Când eram pe cale să ieșim din localitatea Dobrușa și să revenim la Cotiujenii Mari, o mașină care venea în întâmpinare îi face semn comisarului să oprească. Sorocean a oprit, a schimbat câteva vorbe cu celălalt șofer, despre care am aflat mai târziu că este un funcționar de la Primărie, și apropiindu-se îmi spune:

Urcă apoi în mașină, rotește volanul și, după câțiva kilometri, cotește pe un drum lăturalnic. Mahalaua era pustie, la fel ca locul în care până nu demult stătea un tomberon uriaș în care localnicii aruncau resturile din gospodărie. Sorocean a pornit în recunoaștere pe la porțile oamenilor, rugându-l între timp pe colegul său să încerce să dea de femeia care a depus plângerea la poliție. 

Colegul, un bărbat tinerel și bălai, a strigat cât a strigat la poarta femeii, apoi, încet, încet, tot strigând-o, a intrat în curte. Peste câteva minute, polițistul a ieșit la stradă cu femeia păgubașă, care le-a explicat celor doi oameni ai legii că tomberonul a dispărut acum câteva zile. Nimeni nu știe unde a fost dus, la fel cum nimeni nu știe când a apărut și cine l-a pus. 

Sorocean a notat câteva dintre informațiile oferite de femeie și a urcat, din nou, în mașină. De data asta a mers țintit spre marginea satului unde știa că se află platoul de colectare a deșeurilor. Bărbatul a început să caute potențiali martori ai situației create, iar colegul său a pornit spre platou. Peste câteva minute ne-a făcut semn cu mâna să ne apropiem.

Tomberonul era acolo. Pesemne a fost adus de vreun sătean nemulțumit că gunoiul se colectează chiar sub gardul său.

Văzând agitație și poliție în drum, unii săteni au ieșit la poartă să vadă ce s-a întâmplat. Întrebați despre apariția misterioasă a tomberonului, cu toții au strâns din umeri a neștire. În 2020, un raport de monitorizare al Institutului de Politici Publice (IPP) a analizat activitatea polițistului comunitar. Datele au fost colectate în șase raioane, câte două din regiunile de Nord, Centru și Sud (UTA Găgăuzia). Studiul a analizat și cât de dispuși sunt oamenii să le ofere ajutor oamenilor legii în elucidarea anumitor infracțiuni sau nereguli. Deși o bună parte din grupul de bază chestionat a răspuns că e gata să coopereze cu poliția, între 15% și 30% din localnici nu sunt gata să ofere ajutor oamenilor legii. Printre motivele principale ale refuzului oamenii menționează că „poliția n-are nevoie de ajutorul meu”, sau „nu știu cu ce să îi ajut”.

În timp ce mergeam cu Sorocean spre mașină, acesta îmi spune:

Comisarul de la Cotiujenii Mari este convins că înainte de a cere oamenilor din comunitate să te respecte, trebuie să începi prin a oferi chiar tu respect.

„Polițistul trebuie să comunice mai mult, să asculte oamenii din comunitatea în care face parte. De asemenea, un aspect foarte important pentru a căpăta respectul în comunitate este exteriorul impecabil. La noi asta e regulă, iar celor care nu respectă – le fac observație”, a spus Octavian Sorocean.

Urcând în mașină, comisarul mângâie volanul și-mi spune că în ultimii ani vine cu o deosebită plăcere la muncă. Chiar dacă e nevoie să stea peste program sau să participe în zilele de odihnă la tot felul de evenimente, este mulțumit. Pentru că și detaliile mici asigură confortul emoțional.

 „Suntem dotați cu toată tehnica necesară. Dacă prin anul 2009 noi cumpăram și foi și stilouri, acum suntem foarte dotați. Din anul 2013, de la reformarea sectoarelor, chiar s-a simțit diferența. Avem acum și mașini, și combustibil, condiții normale de muncă”, adaugă Sorocean.

 În plus, spune comisarul, oamenii care au avut posibilitatea să muncească în sistemul polițienesc înainte de restructurările din anul 2013, vor putea să facă diferența:

 „Până la formarea sectoarelor de poliție era câte un șef de post în fiecare localitate. În prezent în cadrul sectorului de poliție de la Cotiujenii Mari intră 13 localități. Conform statelor, în cele 13 localități avem 10 angajați. Unii polițiști deservesc câte două localități”.

 Omul legii adaugă că înainte de restructurările din anul 2013 era responsabil doar pe localitatea Cotiujenii Mari. Acum, însă, ofițerul de sector este în drept să facă activități în oricare dintre localitățile din subordinea sa.

 „Eu am început activitatea ca șef de sector în satul Rogojeni. Ce se întâmpla în satul Dobrușa sau Răspopeni nu știam. Pe mine mă cunoșteau doar oamenii din Cotiujeni. Acum știm tot ce se întâmplă în toate localitățile. Asta ne ușurează lucrul. Dacă este o problemă la Răspopeni, ne ducem câte doi-trei polițiști și o rezolvăm”, explică Sorocean.

Omul legii recunoaște că atunci când echipa este formată din mai mulți oameni, toți cu caractere diferite, funcția managerială este vitală:

„Noi începem activitatea la ora 8, până la ora 8 eu deja am toată informația despre ce ce s-a întâmplat în sector. Ulterior, le dau indicații colegilor despre activitățile pe care urmează să le îndeplinească pe parcursul zilei respective. Grupez colegii în funcție de cazurile pe care le avem în gestiune. Încerc eu să fiu un exemplu ca să pot cere asta și de la ei”.

„Orice s-ar întâmpla în localitate, câteva apeluri și ajungem toți odată la fața locului”, explică Sorocean.

Apropo, despre apeluri. Raportul nr. 5 al Promo-LEX „Monitorizarea civică a reformei Poliției în Republica Moldova” arată că în medie, la nivel național, poliția reacționează la un apel al cetățeanului în 32 de minute. Cel mai rapid reacționează polițiștii de la Ciocana, Chișinău, în puțin sub 17 minute. Cel mai greu - la Dubăsari, unde de la un apel până la acțiunea poliției trece aproape o oră. Raionul Șoldănești, unde activează Sorocean, se află în coada listei, cu un timp de reacționare de peste 48 de minute.

După ce a schimbat câteva vorbe cu asistentele medicale, comisarul a notat informațiile primite și, grăbit, s-a pornit spre birou unde urma să completeze mai multe acte. Urmându-l, l-am întrebat ce-l dezamăgește cel mai mult în activitatea sa. A tăcut preț de câteva clipe, apoi a spus:

„Mai persistă ideea că dacă polițistul vine la fața locului, numaidecât cineva va fi pedepsit. Eu lupt cu acest fenomen. Ascult o parte, ascultă altă parte și încerc să le explic oamenilor. Înțeleg că uneori amenda îi face pe oameni să fie mai exemplari, dar în alte cazuri amenda face mai mult rău. Respectul se câștigă atunci când el vede că neaplicându-i o amendă încerci deja să-i dai o lecție. E important să poți să-i oferi omului o șansă, să-i oferi libertatea de a lua decizia”.

Ne-am despărțit în fața sectorului de poliție. Știam că mai are câteva ore în care urmează să completeze acte. Înainte de a pleca l-am întrebat cât de împăcați sunt membrii familiei sale cu meseria pe care a îmbrățișat-o acum mulți ani. A zâmbit într-un fel specific, trist.

„Familia mea s-a obișnuit deja. Ea știe că dacă e sâmbătă, duminică, eu pot să ies la muncă. Chiar și noapte dacă sună telefonul, soția știe că trebuie să plec. Nu-mi pune impedimente. Doar copiii au început să strige: o, mama, tata-i acasă! Pentru ei când erau mai mici era un eveniment că eu aveam zi de stat acasă”, a spus comisarul de la Cotiujenii Mari. 

*

Acel „O, mama, tata-i acasă!” mi-a răsunat în urechi până la Chișinău. Am privit cu admirație și respect acest bărbat care și-a pus toate visele și dorințele într-un bagaj pe care era scris citeț și cu majuscule - Cotiujenii Mari. A învățat aici să facă rai din cei are, să treacă cu vederea momentele de cumpănă și să-și consolideze o echipă cu care să poată să muncească și alături de care să poată păși cu fruntea sus. 

Totul pentru a fi cu sufletul împlinit că deși îi duc dorul și îi simt lipsa, copiii lui știu că liniștea și ordinea publică pot, uneori, costa o cină alături de tata sau o poveste de noapte care, de cele mai multe ori, rămâne nespusă...