
Grâul - noul petrol al Rusiei? Țara devine cel mai mare exportator de cereale din lume
Rusia este cel mai mare exportator de cereale şi grâu din lume, iar acest lucru îi aduce avantaje şi pe scana geopolitică, nu doar pe piaţa alimentelor. A fost un drum lung, de la importurile masive de alimente cu banii luaţi pe petrol din anii 1990 la autosuficienţa de acum, scrie Ziarul Financiar.
・
După cum scrie Financial Times, Moscova a început să planteze seminţele „diplomaţiei grâului“. Adică să folosească mâncarea ca pe un levier de politică externă. Țara are terenuri agricole, poate mai mult decât oricare alt stat, apă, porturi şi căi ferate. Şi vecini cu solicitări.
Turcia, o ţară unde inflaţia a scăpat de sub control, iar preţurile alimentelor sunt o chestiune socială şi mai ales politică importantă, are o comisie de stat pentru cereale. Această instituţie a cumpărat recent provizoriu 300.000 de tone de grâu pentru făină de pe pieţele internaţionale, scrie Reuters.Sursa menționează că originea achiziţiilor sunt ţări din regiunea Mării Negre, probabil Rusia şi Ucraina.
Contractele continuă o perioadă activă de importuri turceşti în condiţiile în care guvernul turc încearcă să domolească scumpirile de pe piaţa locală şi să se asigure că are de unde face plinul cu cereale. Producţia internă a fost serios afectată de secetă. Acesta este genul de situaţii care aduc Rusia şi alte state exportatoare de cereale în prim-plan. În cazul Rusiei în special, exporturile de alimente, ca şi cele de gaze, aduc acasă dolarii de care are atât de multă nevoie pentru o economie lovită de sancţiunile occidentale. Însă aceste exporturi măresc şi influenţa Moscovei pe scena geopolitică globală.
Când preşedintele rus Vladimir Putin a preluat puterea, acum două decenii, Rusia era ea însăşi dependentă de importurile de alimente. Iar acum Rusia este numărul unu mondial la grâu. Astăzi, alţii depind de ea, scrie ZF.
Din 2004, Guvernele rusești au demarat şi întreţinut de atunci programe de stat pentru dezvoltarea agriculturii prin proiecte naţionale. Ţinta era de o autosuficienţă de 80-95% la produse esenţiale, inclusiv cereale. După zece ani, au fost introduse reguli noi pentru piaţă cu scopul de a asigura transparenţa. Atât statul, cât şi producătorii mari au avut de beneficiat.
„Efectul a fost pozitiv. A ajutat, cu siguranţă, exporturile“, spune Daria Snitko, analist la Gazprombank. Şi devalorizarea rublei după 2014, în urma sancţiunilor aplicate Rusiei de Occident pentru anexarea Crimeei, a ajutat exporturile, făcându-le mai ieftine pe pieţele internaţionale.
Contramăsurile luate de Moscova, cum ar fi interzicerea importurilor anumitor alimente, le-au dat un stimul suplimentar producătorilor ruşi. Curând după aceea, cea mai mare ţară din lume a devenit cel mai mare exportator de grâu, întrecând SUA şi Canada pentru prima dată în 2017. Unii analişti spun chiar că grâul devine noul petrol al Rusiei.
Citiți continuarea aici.