
500 de teste pentru testarea COVID-19, donate Primăriei Chișinău. Ele sunt destinate angajaților școlilor din capitală
500 de teste rapide cu antigen au fost donate Primăriei Chișinău de către AO „Inițiativa pozitivă”, pentru testarea gratuită a angajaților din școlile din capitală. Anunțul a fost făcut pe facebook de edilul capitalei, Ion Ceban. Testele vor fi distribuite către Asociațiile Medicale Teritoriale, conform zonei de proximitate geografică a institutiilor de învățământ, afirmă primarul.
・
„Este o primă inițiativă de parteneriat dintre Primaria municipiului Chișinău și societatea civilă în acest domeniu și suntem recunoscători pentru gestul făcut de asociația obștească. De la începutul perioadei pandemice am avut colaborări frumoase cu mai muți parteneri, donatori, agenți economici si multe organizatii. În curând vom procura teste pentru a le avea la necesitate pentru profesori și personalul auxiliar. La această etapă am stabilit că grupe de medici vor merge în instituțiile educaționale pentru a discuta cu profesorii despre beneficiul vaccinării și în caz la dorință să se poată vaccina la locul de muncă”, a scris Ceban pe facebook.De la 1 septembrie, toți lucrătorii instituțiilor de învățământ din țară sunt obligați să prezinte teste negative la noul coronavirus, în cazul în care nu sunt vaccinați. Decizia a fost luată luni, 23 august, la ședința Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, din cauza creșterii ratei contagiozității și cea a fatalității. Sâmbătă, 28 august, Ion Ceban a declarat că decizia CNESP care obligă cadrele didactice să prezinte teste negative la noul coronavirus la fiecare două săptămâni din cont propriu, va fi nulă pe teritoriul municipiului Chișinău. A doua zi, pe 29 august, primăria capitalei anunța că va aloca trei milioane de lei pentru testarea la COVID-19 a profesorii și personalul auxiliar din municipiul Chișinău, în cazul în care Ministerul Sănătăţii nu va renunța la această cerinţă.În capitală, rata de vaccinare în rândul angajaților din școli este de circa 85%.