Ilan Șor ar putea rămâne fără salariul de deputat: Comisia juridică dă undă verde procedurii

Ilan Șor ar putea rămâne fără salariul de deputat: Comisia juridică dă undă verde procedurii

Deputatul Ilan Șor ar putea rămâne fără salariul de parlamentar din cauza absențelor nemotivate de la ședințele noul Legislativ precum și de la ședințele comisiilor parlamentare. Membrii Comisiei juridică, numiri și imunități au examinat cazul și pot propune președintelui Parlamentului, Igor Grosu, să emită dispoziția privind suspendarea achitării salariului.

De altfel, însuși speakerul Parlamentului, Igor Grosu, a fost cel care s-a adresat la Comisia juridică cerând ca membrii să se expună privind evaluarea și examinarea activității deputatului Ilan Șor de la începutul activității Parlamentului de Legislatura a XI-a în partea ce ține de absențele nemotivate ale deputatului de la orice activitate a Parlamentului.

Comisia a constat că deputatul Ilan Șor a lipsit de la ședințele Parlamentului și ale comisiilor parlamentare de la începutul activității noului Parlament. Această situație presupune că deputatul nu acoperă întreaga activitate, atât parlamentară cât și cea extraparlamentară.

La fel, Comisia face referire la o hotărâre a Biroului Permanent ce prevede că „aflarea deputatului în arest la domiciliu sau arest preventiv conduce la suspendarea dreptului de achitare a salariului”. În acest sens, hotărârea din 20 august 2021 a Curții Supreme de Justiție prevede menținerea încheierii Curții de Apel Cahul privind înlocuirea măsurii preventive „eliberare provizorie sub control judiciar” față de Ilan Șor cu măsura preventivă „arest preventiv” și anunțare în căutare a deputatului.

„Dar dacă Șor va depune o cerere și va invoca un motiv întemeiat, ar putea fi luat în calcul? Va putea primi salariu? Motivul ar putea fi faptul că nu se află în acest moment în R. Moldova”, a reacționat socialistul Vasile Bolea. 

În cele din urmă Comisia juridică a decis că poate propune președintelui Parlamentului emiterea dispoziției privind suspendarea achitarea salariului pentru Ilan Șor.

Menționăm că Ilan Șor a fost reţinut în mai 2015, iar doi ani mai târziu a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani. Pedeapsa va intra însă în vigoare doar după ce va deveni definitivă. În prezent, dosarul este în examinare la Curtea de Apel Cahul, acolo unde a fost strămutat și a suferit zeci de amânări. La finele anului 2020, o judecătoare din completul de magistrați și-a depus cererea de demisie

Ilan Șor se declară nevinovat, acesta a părăsit Republica Moldova în iunie 2019.

La fel, precizăm că la alegerile parlamentare din această vară, Ilan Șor s-a ales cu un nou mandat de deputat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ilan Șor solicită Parlamentului să fie audiat pe subiectul furtului miliardului

Ilan Șor solicită Parlamentului să fie audiat pe subiectul furtului miliardului

Lilian Carp sesizează Procuratura Generală în privința secvenței video trucate în care apar Maia Sandu și Ilan Șor

Lilian Carp sesizează Procuratura Generală în privința secvenței video trucate în care apar Maia Sandu și Ilan Șor

CSJ a respins o nouă cerere de strămutare de la Curtea de Apel Cahul a dosarului în care Ilan Șor figurează învinuit

CSJ a respins o nouă cerere de strămutare de la Curtea de Apel Cahul a dosarului în care Ilan Șor figurează învinuit

Advertoriale
Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib

FinCombank: Încă un pas spre transformarea digitală și îmbunătățirea experienței clienților noștri

FinCombank: Încă un pas spre transformarea digitală și îmbunătățirea experienței clienților noștri

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții la domiciliul fostului președinte Igor Dodon
  • 2
    Presa rusă: Fiul lui Jirinovski și-a schimbat numele din Lebedev în Garcia (FOTO)
  • 3
    „Remarci neprietenoase”: MAE din Rusia reacționează tăios în adresa Maiei Sandu, după felicitarea lui Putin de 9 mai
  • 4
    Kremlinul consideră situația cu Dodon o treabă internă a R. Moldova, totuși reprezentanții de la Moscova rămân alarmați
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.