În cadrul ședinței din 8 septembrie, Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat un proiect de hotărâre, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat reexaminarea dosarului Alionei Miron. Astfel, magistrata ar putea ajunge membră la Curtea Supremă de Justiție.
Potrivit legislației, promovarea în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție se aprobă de către Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Din anul 2019, Aliona Miron a ocupat funcția de vicepreședinte interimar al Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Amintim că, anterior, prin hotărârea din 22 septembrie 2020, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus Parlamentului Republicii Moldova numirea judecătorului Aliona Miron în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție.
La scurt timp s-a constatat că judecătoarea nu va mai ajunge la CSJ. Asta deși promovase concursul pentru suplinirea acestei funcții. Membra Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) Elena Belei a explicat că era vorba de o greșeală tehnică, fiindcă a votat de mai multe ori.