
Un nou șef la IGP, pus în funcție de guvernul Gavriliță. Iurie Podarilov fusese condamnat anterior pentru luare de mită
Iurie Podarilov este noul șef al Inspectoratului General de Poliție. Decizia a fost luată în ședința din 8 septembrie a guvernului Gavriliță. Iurie Podarilov a deținut anterior funcția de director adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane. În iulie curent a fost achitat definitiv într-un dosar pentru luare de mită, în care fusese condamnat la patru ani de închisoare, după cum scrie Ziarul de Gardă.
・
„Iurie Podarilov este numit șef al IGP pe un termen de cinci ani. Are o experienta de peste 20 de ani în subdiviziunile afacerilor interne. Cunoaște foarte bine toate mecanismele interne, a activat și activează în calitate de expert în proiecte transfrontaliere. A activat în mai multe grupuri de lucru naționale care au elaborate documente de politici teritoriale. Este oriectat spre eficiență, integritate și respect față de oameni și profesie și am toate încrederea că noul șef va fi un om de echipă și un promotor important al modernizării poliției”, a declarat ministra Afacerilor Interne.
În 2018, ZdG a scris că Judecătoria Chișinău, sediul Centru l-a condamnat pe ex-directorul adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, Iurie Podarilov, la 4 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele de drept ale Republicii Moldova pe un termen de 5 ani. Acesta a fost recunoscut atunci culpabil în comiterea infracțiunii de trafic de influență, anunța Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
În iulie curent, Curtea Supremă de Justiție a decis că fapta care i-a fost incriminată, nu a fost comisă. Oficialul, care a ispășit 13 luni de închisoare în penitenciarul nr. 13, susține că acest dosar i-ar fi fost fabricat și este dispus să obțină tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate.
Iurie Podarilov deținea funcția de șef adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, instituție din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al IGP din martie 2013.
Iurie Podarilov a fost reținut în februarie 2017. Ulterior, și-a dat demisia.