Organizațiile de media, îngrijorate de anunțul făcut de jurnalista Natalia Morari, în legătură cu tatăl copilului ei

Organizațiile de media, îngrijorate de anunțul făcut de jurnalista Natalia Morari, în legătură cu tatăl copilului ei

Organizațiile neguvernamentale de media și-au exprimat regretul și îngrijorarea în urma declarației făcute de jurnalista TV8 Natalia Morari care a recunoscut o relație personală cu omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat anterior la 18 ani de închisoare în dosarul fraudelor bancare, iar ulterior achitat în urma rejudecării dosarului. În prezent, Veaceslav Platon se află în căutare internațională în vederea reținerii, fiind acuzat de „corupere activă” și „escrocherie”.  

Considerăm că relația Nataliei Morari cu Veaceslav Platon ar putea submina încrederea consumatorilor de media într-o presă liberă și independentă. Regretăm declarația întârziată a Nataliei Morari. Gestul ei ar putea afecta imaginea TV8 drept o instituție media integră și independentă din punct de vedere a politicii editoriale”, se arată în declarația emisă și semnată de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Electronice și Asociația Media Guard.

Organizațiile de profil au făcut un apel către jurnaliști să evite conflictele de interese și să arate un exemplu de corectitudine.

Publicitate

Organizațiile neguvernamentale de media amintesc, prin prisma Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, că integritatea morală este una dintre rigorile profesionale „esențiale pentru jurnalist și pentru jurnalism”. Totodată, „jurnalistul nu acceptă (…) avantaje (…) a căror acceptare i-ar compromite independența și autoritatea în fața publicului și ar afecta încrederea în jurnaliști, în general”. Reamintim că jurnaliștii care au ales să practice această meserie, și-au asumat o mare responsabilitate în fața audienței lor și a instituției media pe care o reprezintă, informând publicul corect și echidistant. Potrivit Codului deontologic, jurnaliștii și instituțiile de presă trebuie să realizeze faptul că încrederea societății față de jurnaliști este o valoare supremă a profesiei.

VEZI ȘI: Natalia Morari, însărcinată: De acum încolo, Universul meu se va împărți la doi

Miercuri, 8 septembrie, jurnalista Natalia Morari a anunțat că Veaceslav Platon este tatăl copilului său. Anunțul vine urmare a unor pretinse șantajări din partea Serviciului de Informații și Securitate, spune jurnalista. Ulterior, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) s-a autosesizat în legătură cu declarațiile apărute în spațiul public cu privire la pretinsele acțiuni de șantaj împotriva jurnalistei Natalia Morari. Instituția neagă acuzațiile și condamnă „orice tip de atacuri asupra libertăților fundamentale ale omului, presei independente și inviolabilității vieții personale”.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal