Drăguțanu pleacă în Bulgaria, alături de alți oficiali ai instituțiilor financiare internaționale

Drăguțanu pleacă în Bulgaria, alături de alți oficiali ai instituțiilor financiare internaționale
Foto: inprofunzime.md

În perioada 29 - 31 mai 2015, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, va participa la ședința anuală a Constituenței Olandei din cadrul Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale, care va avea loc la Sofia, Bulgaria. La întrunire vor fi prezenți înalți oficiali ai acestor importante instituții financiare internaționale, guvernatori ai băncilor centrale și miniștrii de finanțe din țările membre. 

Printre raportori vor fi Menno Snel - director executiv al FMI, Frank Heemskerk - director executiv al Băncii Mondiale, Poul Thomsen - director al Departamentului European al FMI, Jeroen Dijsselbloem - ministrul finanțelor din Olanda și Laura Tuck - vicepreședinte al Băncii Mondale. În cadrul evenimentului vor fi discutate subiecte de interes comun, precum investițiile europene, integrarea în Uniunea Monetară Economică Europeană și riscurile economice existente în acest spațiu.

De asemenea, înalții experți vor face schimb de idei asupra temelor de actualitate majoră ce țin de creșterea economică, îmbătrânirea populației și distribuirea veniturilor. De asemenea, în cadrul întâlnirilor bilaterale, vor fi discutate bazele cooperării Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială în perioada imediat următoare.

Constituența Olandei reprezintă un grup format din 15 țări, care sunt reprezentate de un Director executiv în cadrul Consiliului de Directori al FMI. Constituența Olandei are a doua după mărime cotă de vot din cadrul Consiliului de Directori al FMI și întrunește următoarele țări: Armenia, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Georgia, Israel, Luxemburg, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Olanda, România și Ucraina.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Partidul Șor se plânge diplomaților și instituțiilor pentru apărarea drepturilor omului:„Să intervină pentru curmarea abuzurilor în raport cu Ilan Șor și Marina Tauber”

Partidul Șor se plânge diplomaților și instituțiilor pentru apărarea drepturilor omului:„Să intervină pentru curmarea abuzurilor în raport cu Ilan Șor și Marina Tauber”

Președintele raionului Orhei se plânge pe Guvernul PAS că ar bloca deschiderea unei extensiuni a Universității „A. I. Cuza” din Iași. Ministerul Educației: Nu sunt studenți

Președintele raionului Orhei se plânge pe Guvernul PAS că ar bloca deschiderea unei extensiuni a Universității „A. I. Cuza” din Iași. Ministerul Educației: Nu sunt studenți

Solistul formaţiei Zdob şi Zdub și frații Advahov au primit titlul de cetățeni de onoare ai județului Iaşi

Solistul formaţiei Zdob şi Zdub și frații Advahov au primit titlul de cetățeni de onoare ai județului Iaşi

Advertoriale
EuroCreditBank vă oferă depozite la cele mai avantajoase condiții de 2,5% anual

EuroCreditBank vă oferă depozite la cele mai avantajoase condiții de 2,5% anual

Ești în căutarea unei locuințe?  Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Întreprinderea „Artemsol” din Ucraina, care exporta sare pe piața din Moldova, nu mai activează. Clădirea și depozitele, bombardate
  • 2
    Cine sunt și ce au scris? Cunoaște-i pe cei care au completat chestionarul R. Moldova de aderare la UE (VIDEO)
  • 3
    Fostul deputat român, Cristian Rizea, ar fi fost amendat cu 1.500 de lei pentru parcare neregulamentară în centrul capitalei
  • 4
    Conducerea PSRM, în discuții cu ambasadorul UE în Moldova. Furculiță: Dosarele în care figurează Dodon, socialiștii și Stoianoglo trebuie stopate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.