România a înregistrat anul trecut cea mai mare creştere a comerţului ilicit cu ţigarete la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui studiu realizat de KPMG pentru British American Tobacco, Imperial Tobacco, Japan Tobacco International şi Philip Morris International. În România, consumul de ţigarete contrafăcute şi de contrabandă a crescut în ultimul an de la o medie de 10,9% în 2013 la 15,6%.
„Factorul principal care a determinat această creştere a comerţului ilicit cu ţigarete din România la un nivel cu peste 50% mai mare faţă de media Uniunii a fost influenţat de adâncirea diferenţei de preţ dintre ţigaretele produse în România şi cele provenind din Ucraina şi Republica Moldova, precum şi de relaxarea măsurilor de control la graniţa cu cele două state”, scrie Mediafax.
Cele mai afectate zone de ţigările de provenienţă ilicită sunt Nord-Est, cu 33%, respectiv Vest, cu 28%. În 2014, 89% din totalul ţigaretelor contrafăcute au avut timbru de Ucraina, iar Jin Ling, Marble şi Ashima au fost printre cele mai traficate pe piaţa românească.
Adrian Popa, Director Corporate Affairs la British American Tobacco Romania, consideră că traficul de ţigări ilicite a crescut din cauza deciziei Guvernului de a indexa cursul de schimb euro/leu folosit pentru accize.
„Acesta a fost motivul pentru care, în 2014, preţurile la ţigarete au crescut nefiresc de mult, în contradicţie cu realităţile economice, adâncind şi mai mult diferenţele de preţ dintre piaţa românească şi vecinii noştri, Moldova, Ucraina şi Serbia. Devalorizarea grivnei din Ucraina şi «războiul de preţuri» din Moldova, combinate cu creşterea forţată din România au adus diferenţele la niveluri mai mari decât cele consemnate în 2009-2010", a spus Popa.
Ţigaretele provenite din comerţul ilicit poartă denumirea generică de "Illicit whites", iar în Uniunea Europeană s-au consumat 56,6 miliarde de astfel de ţigarete, care au cauzat pierderi de peste 11 miliarde de euro la bugetele de stat. Ţigaretele de provenienţă ilegală reprezintă 10,4% din consumul total de ţigarete din UE.
"Illicit whites" sunt ţigaretele care de regulă sunt produse legal într-o ţară, dar sunt traficate la nivel transfrontalier în alte ţări unde au distribuţie legală limitată sau nu au deloc.
Luate împreună, miile de tranzacţii realizate de persoanele implicate în piaţa ilegală de tutun fac din aceasta al cincilea mare furnizor de ţigarete pentru consumatorii Uniunii Europene.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

CONNECT.IT powered by ENDAVA. Cum se conectează comunitățile IT din 12 orașe din România, Bulgaria, Moldova și Polonia

Client maib: „Suntem cam scumpi la vorbă, dar astăzi simțim necesitatea să vă spunem că vă prețuim și vă iubim”
