
În atenția elevilor din clasa IX-XI-a! Departamentului de Stat al SUA oferă posibilitatea unui an de studii în Statele Unite. Condiții de participare la concurs
Consiliile Americane pentru Învățământ Internațional anunță desfășurarea „Programului de schimb Academic FLEX 2022-2023”. Elevii selectați la concurs vor putea petrece un an de studii în SUA, într-o familie americană. Iată condițiile de participare.
・
Programul FLEX, ajuns la cel de-al 29-lea an, este un program al Departamentului de Stat al SUA cu finanțare oferită de Guvernul SUA și este administrat de Consiliile Americane cu sprijinul Ambasadei SUA în Moldova.
Bursa FLEX oferă elevilor selectați posibilitatea de a trăi cu o familie americană și de a studia într-o școală americană pentru anul universitar 2022-2023. Atât competiția, cât și participarea sunt gratuite.
La concurs din această toamnă pot aplica elevii din clasele a IX-a, X-a, XI-a care îndeplinesc următoarele criterii:
• au cetățenie moldovenească;
• s-au născut între 1 ianuarie 2005 și 15 iulie 2007;
• studiază limba engleză;
• îndeplinesc cerințele pentru primirea vizei SUA;
• nu au petrecut mai mult de trei luni din ultimii cinci ani în S.U.A.
Menționăm că și elevii cu dizabilități născuți între 15 februarie 2004 și 15 iulie 2007 (clasa a VIII-XII) sunt, de asemenea, eligibili să participe la programul FLEX.
„Vom face aranjamente speciale pentru a testa elevii care au deficiențe de vedere, auz și alte dizabilități. Din motive de securitate legate de pandemia de coronavirus, testarea pentru anul 2021-22 va fi efectuată online”, precizează organizatorii concursului.
Precizăm că doritorii de a participa la concurs se pot conecta la procesul de aplicare din orice locație unde au acces la internet, utilizând fie un dispozitiv mobil, fie un computer.
Recrutarea FLEX va include trei runde riguroase de testare, chiar dacă participanții nu vor participa la testare fizic. Prima rundă de testare este deschisă tuturor solicitanților care îndeplinesc criteriile de eligibilitate de mai sus și se va desfășura în perioada septembrie - 15 octombrie 2021. Include o cerere preliminară online și trei întrebări de eseu care trebuie trimise în termen de 10 zile de la începerea aplicării online. Solicitanții eligibili pot aplica aici.
După depunerea cererii preliminare, studenții selectați vor fi invitați prin e-mailurile lor, în termen de 24 de ore de la depunerea aplicării pentru prima rundă, să participe la Runda 2, care constă într-un test online de engleză, de 15 minute. Ei vor avea aproximativ 72 de ore pentru a finaliza acest test.
A treia și ultima rundă de testare va începe în noiembrie-decembrie și va include un interviu, alte trei întrebări eseu, un test amplu de engleză și aplicația propriu-zisă. Studenții care trec în această etapă vor fi contactați de către biroul American Councils din Chișinău cu mai multe detalii. Pentru întrebări contactați [email protected]