Maia Sandu comentează situația de la TV8. O contrazice pe Natalia Morari și spune că procurorul general este „foarte comod pentru corupții mari”

Maia Sandu comentează situația de la TV8. O contrazice pe Natalia Morari și spune că procurorul general este „foarte comod pentru corupții mari”

Maia Sandu afirmă la o emisiune de la TV8 că îndată ce a aflat despre presupusul șantaj din partea SIS aplicat asupra Nataliei Morari a discutat cu conducerea instituției, dar nu ar fi aflat nimic. Președinta consideră că jurnalista ar trebui să spună lucrurile până la capăt. Întrebată despre Veaceslav Platon, tatăl copilului Nataliei Morari, aceasta a dat de înțeles că el, de rând cu alți corupți, nu ar fi renunțat la ideea de a scoate bani din această țară.

Eu nu am avut de unde să știu mai bine. Eu am aflat ca și dvs. Chiar dacă au fost acuzații la adresa SIS. Eu am intebat conducerea SIS dacă a fost vreun șantaj. Și conducerea a spus că nu știe nimic. Dacă a fost cineva din cadrul SIS, doamna trebuie să vină și să spună. Toate lucrurile trebuie spuse până la capăt. Dacă a fost cineva de la SIS și a șantajat, trebuie să spună exact. Să nu provocăm și mai multă neîncredere în societate, pentru că și așa neîncrederea în instituțiile statului este mare”, a declarat președinta țării la emisiunea Cutia Neagră de la TV8.

VEZI ȘI: Natalia Morari: Ceea ce s-a întâmplat cu mine în ultimele 72 de ore a demonstrat un singur lucru -noi trăim într-o societate absolut bolnavă. Cum îi ia apărarea lui Veaceslav Platon

 În ciuda faptului că Morari spunea în ultima ei postare pe internet, că Alexandru Stoianoglo e un om extrem de corect, Maia Sandu consideră, dimpotrivă, că acesta e un om comod pentru corupții mari.

Noi suntem în continuare în război cu acești corupți mari. Ei au plecat din țară, dar asta nu înseamnă că ei au renunțat la ideea de a mai scoate bani din această țară. Ei acum au alte metode de a lupta împotriva statului. Ei au noroc de o Procuratură care nu le face nimic. Eu chiar cred că actualul procuror general e foarte comod pentru acești corupți mari. Putem doar să intuim anumite lucruri. E clar că există un front comun. L-am auzit aici pe Platon spunând că Plahotniuc nu mai are bani, de parcă Platon ar fi contabilul lui și și-ar face griji. E clar că există o încercare de a se coaliza și de a nu admite ca guvernarea să reușească să îi înlăture definitiv.

VEZI ȘI: Natalia Morari, însărcinată: De acum încolo, Universul meu se va împărți la doi

Miercuri, 8 septembrie, jurnalista Natalia Morari a anunțat că Veaceslav Platon este tatăl copilului său. Anunțul vine urmare a unor pretinse șantajări din partea Serviciului de Informații și Securitate, spune jurnalista. Ulterior, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) s-a autosesizat în legătură cu declarațiile apărute în spațiul public cu privire la pretinsele acțiuni de șantaj împotriva jurnalistei Natalia Morari. Instituția neagă acuzațiile și condamnă „orice tip de atacuri asupra libertăților fundamentale ale omului, presei independente și inviolabilității vieții personale”.

Ulterior, organizațiile neguvernamentale de media și-au exprimat regretul și îngrijorarea în urma declarației făcute de jurnalista TV8 Natalia Morari care a recunoscut o relație personală cu omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat anterior la 18 ani de închisoare în dosarul fraudelor bancare, iar ulterior achitat în urma rejudecării dosarului. În prezent, Veaceslav Platon se află în căutare internațională în vederea reținerii, fiind acuzat de „corupere activă” și „escrocherie”.  

Citește și: TV8 se disociază „complet și categoric” de declarațiile Nataliei Morari

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Natalia Morari: Ceea ce s-a întâmplat cu mine în ultimele 72 de ore a demostrat un singur lucru - noi trăim într-o societate absolut bolnavă. Cum îi ia apărarea lui Veaceslav Platon

Natalia Morari: Ceea ce s-a întâmplat cu mine în ultimele 72 de ore a demostrat un singur lucru - noi trăim într-o societate absolut bolnavă. Cum îi ia apărarea lui Veaceslav Platon

Postul de televiziune TV8 se disociază „complet și categoric” de declarațiile făcute în ultimul timp de Natalia Morari

Postul de televiziune TV8 se disociază „complet și categoric” de declarațiile făcute în ultimul timp de Natalia Morari

La două zile de la anunțul despre tatăl copilului ei, Natalia Morari își cere scuze pentru că „a dezamăgit”

La două zile de la anunțul despre tatăl copilului ei, Natalia Morari își cere scuze pentru că „a dezamăgit”

Advertoriale
Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți  organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Orange a semnat un parteneriat durabil pentru Moldova, cu Proiectul Tehnologiile Viitorului

Orange a semnat un parteneriat durabil pentru Moldova, cu Proiectul Tehnologiile Viitorului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Krasnoselski a semnat un decret prin care a demis așa-zisul guvern din stânga Nistrului și a înaintat un nou candidat (DOC)
  • 2
    Ultimă oră! Igor Dodon va sta 30 de zile în arest la domiciliu, iar cumnatul său - în arest preventiv
  • 3
    Șefa statului convoacă Consiliul Suprem de Securitate. Pe ordinea de zi, subiecte legate de creșterea prețurilor
  • 4
    Zeci de tiruri formează de mai multe săptămâni cozi kilometrice la Vama Leușeni. Care este explicația
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.