Toți cei trei candidați din circumscripția Nr. 19, Joltai, sunt candidați independenți. Este vorba despre Natalia Șoșeva, Nicolai Andrușoi și Victor Petcovici. Să urmărim, în continuare, cine sunt ei, ce profesii au și ce averi declară.
Una dintre candidați este Natalia Șoșeva. Ea are 57 de ani, este farmacistă de profesie și exercită funcția de șefă a filialei unei rețele de farmacii. Trebuie de menționat faptul că Natalia Șoșeva este deputată în actuala legislatură a Adunării populare, după ce a fost aleasă, chiar din primul tur de cetățenii din satul Joltai, raionul Ceadîr-Lunga să le reprezinte interesele în organul Legislativ.
În declarația de avere pentru anii 2019-2020 a candidatei este indicat venitul salarial de 115.663 de lei de la rețeaua de farmacii în care activează și un venit de 141.861 de lei - al soțului, din aceeași rețea de farmacii. Candidata mai declară 11 terenuri de pământ, atât în extravilan, cât și în intravilan, ale căror proprietară este, cel mai scump dintre care valorează 59.821 de lei, iar cel mai ieftin, 1.957 de lei. Totodată, canidata declară 17 imobile, între care: un apartament în Chișinău, luat în ipotecă în 2008 și care valorează 450 de mii de lei, un alt apartament în Ceadîr-Lunga, de aproximativ 43 de mii de lei, o casă de locuit în Ceadîr-Lunga cu o suprafață de 113 metri pătrați, în posesia căreia a intrat în anul 2001 și care este estimată la 20.706 de lei, alte 10 imobile cu destinație comercială și de producție (de: 44 de mii de lei, 176 de mii de lei, 19 mii de lei, 245 de mii de lei, 213 mii de lei, 218 mii de lei, 430 de mii de lei, 73 de mii de lei, 556 de mii de lei și de 126 de mii de lei), un garaj de 21 de mii de lei, dar și trei imobile cu altă destinație decât cele enumerate (două a câte 14 mii de lei și unul de 6 mii de lei). Candidata mai declară și două autoturisme - de 30 de mii de lei și, respectiv - de 20 de mii de lei). Proprietarul rețelei de farmacii, estimată la 230 de mii de lei este Șoșev V.V., se mai arată în declarație.
Cel de-al doilea candidat în această circumscripție este Nicolai Andrușoi. Este născut în 1989, este de profesie jurist și, actualmente, este ofițer în cadrul Inspectoratului de poliție Ceadîr-Lunga.
Declarația sa de avere arată că acesta a avut în 2019-2020, un venit salarial de aproape 188 de mii de lei de la locul de muncă în cadrul MAI. Candidatul mai anunță despre un credit în valoare de 200 de mii de lei, acesat în 2021 și pe care va trebui să-l ramburseze până în 2026. Alte date în declarație nu se conțin.
Cel de-al treilea candidat este Victor Petcovici, de 58 de ani, agronom de profesie și conducătorul SRL Osakai-Agro.
Declarația depusă la CEC arată că acest candidat a avut, în 2019-2020, venituri salariale în valoare de 298 de mii de lei, are o casă de locuit, în valoare de 170 de mii de lei, din care îi aparțin 50% și este fondatorul SRL ”Osakai-Agro” și a G/Ț ”Petcovici Catea”.
****
Acest material este parte a proiectului dedicat UTA Găgăuzia. Prin acest proiect, AGORA și-a propus să reflecte realitatea din regiune, inclusiv perioada electorală înainte de alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, dar și scrutinul propriu-zis.
Pentru mai multe informații, accesează pagina dedicată scrutinului din 19 septembrie, unde găsești toate știrile despre ce se întâmplă acum în UTA Găgăuzia, explainere și grafice, descrieri și reportaje din regiune.
Proiectul este susținut de Embassy Ofice of the Netherlands in Moldova.
Vezi și aceste știri

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 18 Dezghingea. Cine sunt candidații care luptă pentru un fotoliu de deputat: Funcții, profesii și averi declarate

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 17 Cioc-Maidan. Află cine sunt cei patru candidați din circumscripția electorală. Atenție, alegători, doi dintre ei au același nume
