
Profil de candidat | Circumscripția Nr. 23 Carbalia. Doi candidați, care au mai fost deputați în Adunarea Populară a Găgăuziei, luptă din nou pentru un loc în organul legislativ
În circumscripția Nr. 23, Carbaclia lupta pentru un fotoliu de deputat se dă între Ivan Dergaci și Valentin Gaidarji. Este interesant că, în diferite perioade, ambii deja au fost deputați în Adunarea Populară a Găgăuziei și au reprezentat interesele locuitorilor de aici. Pe cine vor alege de această dată sătenii?
・
Unul dintre candidați este Ivan Dergaci. Acesta a mai fost deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei între anii 2008-2012. Este născut în anul 1952, este de profesie agronom, iar în prezent, este director al SRL Agrodem KD.


Potrivit declarației de avere, candidatul a obținut un venit din pensie de 42 de mii de lei, iar soția sa - un venit salarial de 36 de mii de lei. La fel, Ivan Dergaci mai declară că este proprietarul a 14 terenuri agricole, însă în declarație nu este menționată valoarea acestora. Nici valoarea casei de locuit, cu suprafața de 120 de metri pătrați, pe cafre o declară candidatul, nu este specificată. Automobilul de marca Dacia este estimat la 280 de mii de lei. Ivan ergaci mai anunță o participație de 51% în cadrul companiei SRL Agrodem KD, dar și un credit bancar în valoare de 120 de mii de lei, în valoare de 120 de mii de lei.
Cel de-al doilea candidat este Valentin Gaidarji. El a fost cel care a reprezentat interesele locuitorilor satului Carbaclia în Adunarea Populară a Găgăuziei în legislaturile a V-a și a VI-a. Are 36 de ani, este de profesie inginer și, în prezent, este director al SRL Anatoli-Grup


În declarație acesta indică un venit salarial de 226.058 de lei și 188.937 de lei - salariul soției. 2.918.876 de lei constituie venitul săi și alte 1.546.346 de lei - cel al soției - din înstrăinarea hârtiilor de valoare sau a participației în capitalul statutar al unor companii. Un alt venit de la înstrăinarea bunurilor mobile/imobile este indicat de 740 de lei. Și 263.516 de lei - din alte surse legale. Apartamentul pe care îl are în proprietate candidatul este estimat la 391.496 de lei și are 66 de metri pătrați. Acesta mai are în proprietate un lot de pământ, în valoare de 78.424 de lei, iar autoturismele pe care le deține sunt estimate la 7.200 de Dolari SUA și 29 de mii de Euro, respectiv.
***
Acest material este parte a proiectului dedicat UTA Găgăuzia. Prin acest proiect, AGORA și-a propus să reflecte realitatea din regiune, inclusiv perioada electorală înainte de alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, dar și scrutinul propriu-zis.
Pentru mai multe informații, accesează pagina dedicată scrutinului din 19 septembrie, unde găsești toate știrile despre ce se întâmplă acum în UTA Găgăuzia, explainere și grafice, descrieri și reportaje din regiune.
Proiectul este susținut de Embassy Ofice of the Netherlands in Moldova.