
La Endava a fost deschis un centru de certificare Pearson VUE
Al treilea centru de certificare Pearson VUE din Moldova a fost inaugurat recent în cadrul companiei Endava. Acesta oferă posibilitatea tuturor angajaților, dar și membrilor comunității IT din afara companiei și din alte domenii să obțină licențele necesare.
・
Pearson VUE reprezintă o platformă, prin intermediul căreia candidații pot susține examene și obține certificări/licențe la mai multe centre de instruire din lume.
„Am susținut în 12 august examenul ISTQB. Este foarte comod că Centru de certificare se află chiar la locul de muncă, nu am pierdut timp. Peste 40 de minute am ieșit din sală și am primit și rezultatele.”
Gheorghe, tester la Endava
Autor:
Candidații au acces la un spațiu dotat pentru susținerea examenelor și platformă.
„Am avut astăzi examenul OCA, a fost stresant, dar imediat ce am intrat în sală m-am concentrat și am susținut. Faptul că centrul de certificare se află chiar aici, la muncă, simplifică foarte mult procedura.”
Teodor, inginer în Application Management la Endava
Autor:

Pentru a susține certificările la Endava, candidații trebuie să aleagă centrul respectiv, din lista celor propuse. Pearson Vue este cel mai mare prestator de servicii în domeniul certificărilor și al susținerii examenelor.
„Pearson VUE este practic cea mai bună alegere, din punct de vedere al securității datelor cu caracter personal și păstrării confidențialității datelor. Candidații trebuie să țină cont de câteva reguli atunci când vin la examene: aceștia trebuie să aibă două acte de confirmare a identității și să nu copieze. Endava vine în susținerea comunității IT în general, dar sute de examene pot fi susținute la Centrul de Certificare, printre care în domeniile financiar, medical, IT, etc.”
Inga Galben, People Development Business Partner la Endava
Autor:
În întreaga lume există 5600 centre Pearson Vue, distribuite în 188 de țări. Peste 15 milioane de examene livrate anual în 47 de limbi.