Parlamentul a aprobat în a doua lectură pachetul de legi cu referire la controlul tutunului. Documentul a fost adoptat de către majoritatea deputaților prezenți, informează Agora
Pachetul cu legi anti-tutun conține o serie de prevederi:
- Interzicerea fumatului în spaţiile publice închise şi semi-închise, la locul de muncă, în transportul public, în spaţiile publice deschise administrate de instituţiile medico-sanitare şi de învăţământ.(de la 31 mai 2016)
- Sancțiunile sunt de până la 8 mii lei pentru persoane fizice și până la 10 mii lei pentru persoanele juridice.
Proprietarii și managerii acestor spații vor fi obligați să afişeze pe uşa de intrare simbolul ce interzice fumatul.
- Gheretele unde se vând produsele din tutun trebuie să fie amplasate, între ele, la o distanţă de cel puţin 200 de metri şi la 50 de metri de la instituţiile de învăţământ şi instituţiile medico-sanitare.(de la 31 mai 2016)
- Se interzice vânzarea produselor de tutun minorilor, comercianții fiind obligați să verifice vârsta persoanei.
- Publicitatea la produsele din tutun urmează să fie interzisă la radio şi televiziune, în cinematografe sau pe internet. (de la 1 ianuarie 2016)
- Pachetele de țigări urmează să conțină avertismente privind dauna fumatului pe cel puțin 65 la sută din suprafața pachetului de țigări, iar țigările slim și cele cu arome vor fi interzise. (de la 1 ianuarie 2018)
Unele prevederi intră în vigoare la publicarea în monitorul oficial, iar altele deja la 1 ianuarie 2016, 31 mai 2016 și deja 31 ianuarie 2018. Măsurile sunt menite pentru a asigura o perioadă de tranziție pentru agenții economiici.
Proiectul a fost adoptat în vara anului trecut în prima lectură. Acesta urma să fie discutat în toamnă însă așa și nu a mai ajuns în ordinea de zi din cauza că legislativul nu a activat din cauza Alegerilor Parlamentare.
Vezi și aceste știri

Comisia de anchetă din Rusia va interoga militarii ucraineni evacuați din Azovstal

SUA lansează un program pentru descoperirea şi dovedirea crimelor de război comise în Ucraina
